Dimitrie Cantemir - Periplu istoriografic | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dimitrie Cantemir - Periplu istoriografic

Astăzi, de la ora 17.00, la Casa Memorială "Panait Istrati" va avea loc un periplu istoriografic ce-l va avea ca reper pe Dimitrie Cantemir. Va conferenţia academicianul Alexandru Zub, moderator fiind prof. univ. dr. Ionel Cândea.
Manifestarea se desfăşoară în cadrul seriei de conferinţe "Analele Brăilei" şi este prilejuită de împlinirea a 340 de ani de la naşterea cărturarului Dimitrie Cantemir, primul român membru al Academiei de Ştiinţe din Berlin.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro