Pe DN 22B, digul Brăila - Galaţi, circulaţia este deschisă, însă şoferii care se aventurează pe acolo trebuie să circule foarte prudent. Chiar dacă utilajele celor de la Drumuri Naţionale au îndepărtat zăpada de pe partea carosabilă, se pare că au uitat să împrăştie şi material antiderapant, astfel că s-a format un strat de polei care ridică la maximum riscul de derapaje. O manevră greşită poate arunca literalmente maşina şoferului imprudent în afara digului. "Este "sticlă" pe jos!", ne-a spus un şofer, care a reuşit să ne trimită şi o fotografie elocventă de la faţa locului.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.