REALISM 3. Anticipam cumva partea a treia a superficialei mele incursiuni in istoria modului in care scriitorii au ales sa isi stabileasca relatiile, mai mult sau mai putin amicale, cu realitatea, prin a spune saptamina trecuta ca Georg Lukács si fenomenologia s-au situat, in general, la poluri opuse cind au interpretat opera lui Balzac. Spun "in general" pentru ca sunt destule elemente care unesc cele doua perspective filosofice, marxista (in cazul lui Lukács) si fenomenologica, de influenta Husserliana sau a lui Merleau-Ponty.
Poate cea mai importanta contributie a lui Georg Lukács (1885-1971) la intelegerea operei balzaciene a venit in 1936, cu eseul Naratiune sau descriere? Cind vorbeste despre realismul lui Balzac, Lukács il compara cu naturalismul lui Zola si se refera la doua scene celebre din doua romane ale celor doi scriitori francezi. Nana (1880) al lui Zola si Iluzii pierdute (1819-1823) al lui Balzac, iar din ele alege modul in care cei doi scriitori aleg sa descrie teatrul. Nu am aici spatiul necesar pentru a intra in detalii despre cele doua modalitati de descriere, dar am sa ma opresc ceva mai indelung pe ideile si observatiile lui Lukács. Dupa ce recunoaste ca la o lectura superficiala cele doua descrieri pot parea similare, intrucit atit in romanul lui Zola, cit si in cel al lui Balzac, o anumita seara la teatru (in spe, cea descrisa de autori) poate decide evolutia viitoare a unuia dintre personajele centrale, Lukács continua prin a puncta diferentele. Zola, "cu minutiozitatea (lui) caracteristica" descrie teatrul numai prin prisma auditoriului, pentru ca mai apoi sa dedice un al capitol descrierii teatrului dinspre scena. in fine, intr-un al treilea capitol urmeaza o descriere a unei repetitii. Balzac, pe de alta parte, nu se pierde in asemenea detalii. Teatrul si piesa jucata sunt pentru el decorul unei drame interioare care are loc in personajul Lucien de Rubempre, succesul care urmeaza, dragostea dintre el si Coralie fiind toate surprinse in scenele care au loc la teatru. Prin intermediul lor, insa, sustine Lukács, Balzac obtine mult mai mult decit o descriere a teatrului: el ajunge la o descriere a situatiei institutiei teatrului intr-un sistem capitalist (sa nu uitam ca lectura lui Lukács este una de esenta marxista): dependenta absoluta a teatrului de capital si de presa (la rindul ei dependenta de capital), relatia dintre teatru si literatura si dintre literatura si jurnalism, baza capitalista pe care este construita legatura dintre viata de actrita si prostitutia (pe fata sau pe ascuns).
Dupa Lukács, la Zola aceste probleme sunt exprimate numai factual, ca rezultat inghetat, in timp ce la Balzac procesul devenirii lor este important. "Drama protagonistilor, scrie Lukács, este in mod simultan drama institutiei in care lucreaza, a lucrurilor cu care traiesc, a spatiului in care au loc bataliile lor zilnice, a obiectelor prin care se exprima si prin intermediul carora le sunt hotarite relatiile".
In contrast cu Balzac, Flaubert construieste decoruri in care personajele sunt importante., iar fundalul pe care ele evolueaza e mai degraba irelevant. Astfel, spune Lukács, in romanele lui Balzac, cititorii sunt publicul care asista la evenimente in care personajele iau parte activa. "Noi insine participam la aceste evenimente". In cele ale lui Zola sau Flaubert insa, personajele insele sunt doar spectatori, mai mult sau mai putin interesate de evenimentele in care sint pusi sa evolueze de catre narator. Astfel ca pentru cititor, evenimentele devin un tablou, sau, in cel mai bun caz, o serie de tablouri. "Noi sintem doar observatori.", incheie Lukács.
Poate cea mai importanta contributie a lui Georg Lukács (1885-1971) la intelegerea operei balzaciene a venit in 1936, cu eseul Naratiune sau descriere? Cind vorbeste despre realismul lui Balzac, Lukács il compara cu naturalismul lui Zola si se refera la doua scene celebre din doua romane ale celor doi scriitori francezi. Nana (1880) al lui Zola si Iluzii pierdute (1819-1823) al lui Balzac, iar din ele alege modul in care cei doi scriitori aleg sa descrie teatrul. Nu am aici spatiul necesar pentru a intra in detalii despre cele doua modalitati de descriere, dar am sa ma opresc ceva mai indelung pe ideile si observatiile lui Lukács. Dupa ce recunoaste ca la o lectura superficiala cele doua descrieri pot parea similare, intrucit atit in romanul lui Zola, cit si in cel al lui Balzac, o anumita seara la teatru (in spe, cea descrisa de autori) poate decide evolutia viitoare a unuia dintre personajele centrale, Lukács continua prin a puncta diferentele. Zola, "cu minutiozitatea (lui) caracteristica" descrie teatrul numai prin prisma auditoriului, pentru ca mai apoi sa dedice un al capitol descrierii teatrului dinspre scena. in fine, intr-un al treilea capitol urmeaza o descriere a unei repetitii. Balzac, pe de alta parte, nu se pierde in asemenea detalii. Teatrul si piesa jucata sunt pentru el decorul unei drame interioare care are loc in personajul Lucien de Rubempre, succesul care urmeaza, dragostea dintre el si Coralie fiind toate surprinse in scenele care au loc la teatru. Prin intermediul lor, insa, sustine Lukács, Balzac obtine mult mai mult decit o descriere a teatrului: el ajunge la o descriere a situatiei institutiei teatrului intr-un sistem capitalist (sa nu uitam ca lectura lui Lukács este una de esenta marxista): dependenta absoluta a teatrului de capital si de presa (la rindul ei dependenta de capital), relatia dintre teatru si literatura si dintre literatura si jurnalism, baza capitalista pe care este construita legatura dintre viata de actrita si prostitutia (pe fata sau pe ascuns).
Dupa Lukács, la Zola aceste probleme sunt exprimate numai factual, ca rezultat inghetat, in timp ce la Balzac procesul devenirii lor este important. "Drama protagonistilor, scrie Lukács, este in mod simultan drama institutiei in care lucreaza, a lucrurilor cu care traiesc, a spatiului in care au loc bataliile lor zilnice, a obiectelor prin care se exprima si prin intermediul carora le sunt hotarite relatiile".
In contrast cu Balzac, Flaubert construieste decoruri in care personajele sunt importante., iar fundalul pe care ele evolueaza e mai degraba irelevant. Astfel, spune Lukács, in romanele lui Balzac, cititorii sunt publicul care asista la evenimente in care personajele iau parte activa. "Noi insine participam la aceste evenimente". In cele ale lui Zola sau Flaubert insa, personajele insele sunt doar spectatori, mai mult sau mai putin interesate de evenimentele in care sint pusi sa evolueze de catre narator. Astfel ca pentru cititor, evenimentele devin un tablou, sau, in cel mai bun caz, o serie de tablouri. "Noi sintem doar observatori.", incheie Lukács.
