DRAGOSTE. Ce stim despre dragoste? Unde incepe? Unde se termina? Se termina vreodata? Exista vreun fel de dragoste care nu se termina niciodata? Mai sunt romantici care cred in dragostea fara de sfirsit? Cind e dragostea noastra mai mult decit cei din jur pot suporta?
Imi propusesem sa scriu despre Craciun in Japonia de astazi, pentru ca mi s-a parut interesant sa-mi impartasesc opiniile despre cum e tratat si inteles Craciunul in tara Soarelui Rasare cu cei care isi irosesc citeva minute simbata ca sa-mi citeasca Dictionarul. Dar undeva intre ploile si frigul de aici, din Prefectura Kumamoto, intre mirosul care se ridica din cind in cind din canalizarile prost etanseizate intr-una dintre cele mai avansate tari ale lumii si rezistentele care sar pentru ca maximum de amperaj in casa in care locuiesc este de numai 20, am realizat ca daca vreau sa vorbesc despre Craciun, trebuie sa ma lamuresc daca inteleg ce e dragostea. si asta nu numai pentru ca e parte integranta a mesajului lui Iisus, ci pentru ca e atit de mult parte a vietii noastre de zi cu zi, in societatea postmoderna. si stiu ca nu pot sa fiu intr-atit de arogant incit sa imi imaginez ca am sa ofer un raspuns coerent intrebarilor de mai sus in citeva rinduri, dar poate ca cel putin am sa am puterea sa schitez citeva idei ajutatoare.
Cultural vorbind, am facut din conceptul de dragoste extrem de mult in ultimele doua sute de ani, dupa ce miscarea literara romantica l-a reinventat, incit nu cred ca ne mai putem permite sa ne gindim la noi insine ca indivizi si sa ne imaginam fara de dragoste. Copiii nu pot trai fara dragostea parintilor, bunicii fara cea a nepotilor, indragostitii fara dragostea celuilalt. Dar dincolo de invelisul sonor abstract, nu cred ca intelegem ce trebuie sa facem, cum trebuie sa ne purtam ca sa aratam dragoste. Ce e dincolo de irositul "te iubesc!"? stim cita munca, cita suferinta se ascunde in spatele lui? stim de cita negare de sine e nevoie ca sa fim in stare sa iubim cu putere? stim cit de mult trebuie sa uitam de noi insine, de tot ceea ce credem ca sintem ca sa ajungem la momentul in care ne putem dedica, absolut si total, unei idei, unui partener, unei religii, unui zeu? Cita vointa se cere pentru a spune "iarta-ma!", sau "am gresit", si, in felul asta, sa recunoastem ca, vai!, nu sintem perfecti? Numai de am invata sa iubim si sa ne iubim cu patima, de cite necazuri ne-am absolvi, unul cite unul si apoi toti deodata, ca omenire. Dar dragostea e un exercitiu in umilinta, iar umilinta ne e atit de grea, noua celor sase miliarde de zei postmoderni ai lumii noastre postemoderne.
Un Craciun plin de iubire va doresc tuturor!
Imi propusesem sa scriu despre Craciun in Japonia de astazi, pentru ca mi s-a parut interesant sa-mi impartasesc opiniile despre cum e tratat si inteles Craciunul in tara Soarelui Rasare cu cei care isi irosesc citeva minute simbata ca sa-mi citeasca Dictionarul. Dar undeva intre ploile si frigul de aici, din Prefectura Kumamoto, intre mirosul care se ridica din cind in cind din canalizarile prost etanseizate intr-una dintre cele mai avansate tari ale lumii si rezistentele care sar pentru ca maximum de amperaj in casa in care locuiesc este de numai 20, am realizat ca daca vreau sa vorbesc despre Craciun, trebuie sa ma lamuresc daca inteleg ce e dragostea. si asta nu numai pentru ca e parte integranta a mesajului lui Iisus, ci pentru ca e atit de mult parte a vietii noastre de zi cu zi, in societatea postmoderna. si stiu ca nu pot sa fiu intr-atit de arogant incit sa imi imaginez ca am sa ofer un raspuns coerent intrebarilor de mai sus in citeva rinduri, dar poate ca cel putin am sa am puterea sa schitez citeva idei ajutatoare.
Cultural vorbind, am facut din conceptul de dragoste extrem de mult in ultimele doua sute de ani, dupa ce miscarea literara romantica l-a reinventat, incit nu cred ca ne mai putem permite sa ne gindim la noi insine ca indivizi si sa ne imaginam fara de dragoste. Copiii nu pot trai fara dragostea parintilor, bunicii fara cea a nepotilor, indragostitii fara dragostea celuilalt. Dar dincolo de invelisul sonor abstract, nu cred ca intelegem ce trebuie sa facem, cum trebuie sa ne purtam ca sa aratam dragoste. Ce e dincolo de irositul "te iubesc!"? stim cita munca, cita suferinta se ascunde in spatele lui? stim de cita negare de sine e nevoie ca sa fim in stare sa iubim cu putere? stim cit de mult trebuie sa uitam de noi insine, de tot ceea ce credem ca sintem ca sa ajungem la momentul in care ne putem dedica, absolut si total, unei idei, unui partener, unei religii, unui zeu? Cita vointa se cere pentru a spune "iarta-ma!", sau "am gresit", si, in felul asta, sa recunoastem ca, vai!, nu sintem perfecti? Numai de am invata sa iubim si sa ne iubim cu patima, de cite necazuri ne-am absolvi, unul cite unul si apoi toti deodata, ca omenire. Dar dragostea e un exercitiu in umilinta, iar umilinta ne e atit de grea, noua celor sase miliarde de zei postmoderni ai lumii noastre postemoderne.
Un Craciun plin de iubire va doresc tuturor!
