"Pentru detinutii de la regim inchis este mai greu sa se aprobe o cerere de eliberare. Cazul batrinului a fost analizat de o comisie si tinind cont de faptul ca acesta a avut un comportament bun in cei 7 ani de cind se afla in penitenciar, s-a aprobat eliberarea pentru 24 de ore. Detinutul a adus certificatul de deces al fiului sau care se pare ca era bolnav si in urma unei operatii a decedat. Luni seara, batrinul a plecat deoarece a cerut sa stea o noapte la priveghi. Directorul Penitenciarului i-a dat liber 24 de ore fara a avea nevoie de aprobare de la Bucuresti", a precizat inspectorul principal Marin Antipa.
Potrivit Legii 275/2006 persoanele private de libertate au dreptul la invoiri in doua situatii, ca recompensa in cazul in care pe perioada detentiei au avut un comportament bun si au dovedit staruinta in munca, sau la cererea lor in caz de nunta, deces, sustinerea unui examen. Totusi detinutii condamnati la ani buni de inchisoare pentru comiterea unor infractiuni deosebit de grave au putine sanse sa obtina o invoire, deoarece nimeni nu risca sa-i lase in libertate chiar si pentru citeva ore.
Potrivit purtatorului de cuvint al Penitenciarului, batrinul de 75 de ani va fi examinat in scurt timp de o comisie si are mari sanse sa fie eliberat, mai ales ca au trecut deja 7 ani de cind se afla in inchisoare. Comisia constituita la nivelul Penitenciarului poate propune eliberarea condamnatului, Judecatoria fiind cea care decide daca il pune in libertate sau il amina.