Elevi de la Colegiul Economic "Ion Ghica" şi Liceul "Iorga" au prezentat ieri la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" un program dedicat dragostei, sub genericul "Sărbătorile iubirii, Sfântul Valentin şi Dragobetele". În deschidere, bibliotecara Eugenia Turcu de la Centrul Cultural American a făcut un scurt istoric al celor două sărbători ale iubirii - Valentine's Day şi Dragobetele, după care elevii celor două licee invitate au jucat o scenetă adaptată după "Îmblânzirea Scorpiei" de Shakespeare, au cântat la chitară şi voce cântece de dragoste şi au creat mesaje şi declaraţii de dragoste. La final, elevilor li s-a oferit din partea Bibliotecii câte o diplomă de fidelitate, pentru că ei au fost prezenţi cu consecvenţă la acţiunile educative organizate de Biblioteca publică.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.