Despăgubirile, decise și de instanța penală după ce intervine prescripția | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Despăgubirile, decise și de instanța penală după ce intervine prescripția

În cazul achitării inculpatului sau a încetării procesului penal din cauza intervenirii prescripției, instanța penală va trebui, totuși, să soluționeze acțiunea civilă. În acest fel, pentru recuperarea prejudiciului cauzat în urma comiterii unei infracțiuni nu va mai fi necesară deschiderea unei noi acțiuni, în civil. Modificarea survine ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale, care a găsit că un alineat din actualul Cod de Procedură Penală nu corespunde Legii fundamentale.

Curtea Constituțională a decis, în ședința de marți, că prevederile art. 25 alin. 5 din actualul Cod de Procedură Penală sunt neconstituționale. Prin urmare, de acum înainte, în cazul achitării inculpatului sau a încetării procesului penal din diferite motive (de pildă, lipsește plângerea prealabilă, a intervenit amnistia sau prescripția ori a decedat suspectul/inculpatul), instanța va fi obligată să soluționeze totuși acțiunea civilă, astfel încât să nu mai fie necesară deschiderea unei noi acțiuni, separate. Cu alte cuvinte, se revine, într-un fel, la modul de lucru de dinaintea intrării în vigoare a noilor Coduri penale.

Judecătorii CCR au considerat că prevederea din noul Cod de Procedură Penală „încalcă dreptul la un proces echitabil al persoanei vătămate sau al succesorilor acesteia, care se constituie parte civilă în procesul penal”.

Surse de la CCR au explicat, pentru digi24.ro, că judecătorii au avut în vedere mai multe decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțate împotriva României și a Bulgariei, tocmai pe încălcarea dreptului la un proces echitabil. „După ce un proces penal a durat și 10 ani, iar procesul s-a încheiat intervenind prescripția, nu-i poți cere persoanei păgubite să deschidă o nouă acțiune, în civil, să o ia de la început. Judecătorul va trebui, odată cu constatarea prescripției, să dea o soluție părții civile”, au explicat aceleași surse.

După publicarea motivării deciziei CCR, Guvernul și Parlamentul au la dispoziție 45 de zile pentru a găsi o nouă formulare alineatului declarat neconstituțional. În caz contrar, acesta se consideră abrogat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro