Mergi la conţinutul principal

Desele ratări ale brăilenilor au condus la înfrângere

Baschetbaliştii de la Cuza Sport au încheiat turul fazei a doua a Campionatului Naţional rezervat categoriei de vârstă U16, aşa cum l-au început, cu o înfrângere.
Elevii lui Mircea Totolici s-au apărat bine, dar au ratat nepermis de mult în situaţii simple pe atac, astfel că bucureştenii au câştigat primele două sferturi cu 14-11 şi 29-20.
După pauza mare brăilenii au continuat să rateze, bucureştenii au marcat şi au câştigat şi ultimele două sferturi cu 14-11 şi respectiv 18-15.
La finalul turului CS Cuza Sport se clasează pe locul al treilea, astfel că meciul de la Brăila cu această formaţie devine decisiv pentru calificarea în semifinalele competiţiei.
"Ne-am bătut singuri, pentru că am ratat exasperant de mult. Acum calificarea se joacă la noi, în ultimul meci din retur. Eu sunt convins că atunci vom reuşi să o învingem pe Magic Champions la o diferenţă mai mare şi să ne asigurăm calificarea în penultimul act", a declarat antrenorul Mircea Totolici.
Principalii marcatori ai formaţiei brăilene au fost Ştefan Negoiţă şi Eugen Panţuru cu 25 şi respectiv 15 puncte, celelalte reuşite ale formaţiei vizitatoare aparţinându-le lui Pop 5, Ilie 4, Coteţ 4, Hornea 2, Voiculeţ 2.
În altă ordine de idei, sâmbătă, 28 ianuarie, în prima etapă a returului campionatului Naţional U14, CS Cuza Sport va evolua pe teren propriu în compania echipei LPS Galaţi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro