Patru percheziţii domiciliare au fost efectuate în comuna Stăncuţa, poliţiştii confiscând unelte de pescuit ilegale şi o importantă cantitate de orez, sustrasă de la o firmă de profil.
În ziua de 27 octombrie, poliţişti de la Poliţia oraşului Însurăţei şi Secţia 5 de Poliţie Rurală Viziru le-au făcut o "vizită" persoanelor din Stăncuţa bănuite că ar deţine bunuri sau produse provenite din furturi ori unelte de pescuit ilegale. Poliţiştii au depistat la locuinţa lui Ionel G. (36 de ani) jumătate de tonă de orez nedecorticat, în valoare de 800 de lei, cantitate care ar fi fost sustrasă de la o societate de profil din comună, în luna octombrie. Bărbatul avea acasă şi două plase monofilament şi un prostovol.
"În cauză s-a luat măsura ridicării cantităţii de 530 kg de orez şi predării către societatea păgubită, iar sculele de pescuit au fost ridicate în vederea confiscării. Celui depistat i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt, deţinere şi folosire la pescuit a setcilor şi prostovoalelor de către persoane neautorizate şi deţinere şi folosire la pescuit a plaselor de tip monofilament", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În locuinţa lui Alexandru F. (40 de ani), poliţiştii au găsit o plasă de tip monofilament, care a fost confiscată, bărbatul fiind autorizat pentru deţinere de setci şi prostovoale. Deţinerea plasei monofilament i-a adus celui în cauză un dosar penal.
De la locuinţa lui Ionel I. (37 de ani) poliţiştii au ridicat în vederea confiscării trei setci din fir de aţă, întrucât acesta nu era autorizat pe linie de piscicultură şi acvacultură. Şi acestuia i s-a întocmit dosar penal. La a patra locuinţă, aparţinând lui Valerică S. (52 de ani), poliţiştii au găsit şi ridicat două plase monofilament, cinci setci din fir de aţă şi trei setci din fir de nailon. Pe numele acestuia s-a întocmit dosar penal, conform prevederilor OUG 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura.