Mergi la conţinutul principal

Derby pe stadionul Progresul: Stars Brăila - Victoria Traian

Sâmbătă, de la ora 13.00, în derby-ul etapei a 10-a a Ligii a IV-a pe stadionul Progresul se întâlnesc Stars Brăila, locul al treilea şi lidera campionatului, Victoria Traian, singura echipă cu maximum de puncte după primele nouă runde. Ambele formaţii dispun de jucători care au evoluat în Liga a II-a şi a III-a, ambele doresc să câştige acest joc pentru a lua o opţiune serioasă la câştigarea competiţiei. Totuşi, înaintea acestei dispute au circulat mai multe zvonuri privind corectitudinea cu care Victoria Traian îşi va apăra şansele în această partidă şi care o dau deja pe Stars câştigătoare a acestui joc. Însă până acum toate partidele din competiţiile organizate de AJF Brăila s-au desfăşurat în spiritul fair play-ului şi cu certitudine şi verdictul derby-ului de pe stadionul Progresul se va stabili în teren şi nu în afara lui. Şi ca la orice partidă cu grad înalt de dificultate AJF Brăila a delegat o brigadă cu Ionel Ivan la centru, un arbitru experimentat care nu mai are nevoie de nicio prezentare.
Etapa mai programează alte două partide interesante Voinţa Vişani - Sportul Chiscani şi Victoria Old Boys Însurăţei - ACS Viitorul Însurăţei. Victoria Cazasu şi CS Făurei pornesc cu prima şansă în disputele de pe teren propriu cu Avântul Mircea Vodă şi respectiv, Voinţa Găiseanca.
Înaintea etapei a 10-a podiumul se prezintă astfel: 1 Victoria Traian 27 de puncte, 2 ACS Viitorul Însurăţei 22 de puncte (golaveraj 61-8), 3 Academia de Fotbal Stars Brăila cu 22 puncte (27-7).

Etapa a 10-a programează meciurile:
Voinţa Vişani - Sportul Chiscani
Gloria Movila Miresii - Viitorul Ianca
Victoria Cazasu - Avântul Mircea Vodă
Victoria Old Boys Însurăţei - ACS Viitorul Însurăţei
CS Făurei - Voinţa Găiseanca
Stars Brăila - Victoria Traian

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro