Deputatul Alexandru Popa, mândru de reușitele primarului Comunei Ulmu, Vasile Bănică | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Deputatul Alexandru Popa, mândru de reușitele primarului Comunei Ulmu, Vasile Bănică

* organizația județeană a PNL Brăila a transmis, zilele trecute, un comunicat de presă pentru a prezenta câteva proiecte finalizate de primarul liberal al Comunei Ulmu, Vasile Bănică, în acest mandat * este vorba despre consolidarea podului din localitatea Jugureanu, dar și amenajarea unui teren de sport multifuncțional * președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, s-a arătat încântat de reușitele colegului său de partid și a prezentat și alte câteva proiecte ale lui Bănică, în curs de implementare

 

Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, se declară mândru în privința reușitelor primarului liberal al Comunei Ulmu, Vasile Bănică. Acesta a transmis un comunicat de presă în care precizează faptul că Bănică a reușit să finalizeze în acest mandat două proiecte importante: consolidarea și reabilitarea podului din localitatea Jugureanu, în valoare de 1.359.060 lei fără TVA, finanțat din fonduri proprii, precum și amenajarea unui teren de sport multifuncțional, cu finanțare europeană, în valoare totală de 481.539 lei fără TVA. 

Popa a dorit să mai puncteze că primarul din Ulmu mai are și alte trei proiecte în curs de implementare care se vor realiza tot în acest an. Potrivit deputatului este vorba despre: reabilitarea și modernizarea drumurilor de interes local din comuna Ulmu, cu finanțare de la bugetul local, în valoare de 5.834.746 lei fără TVA. În cadrul acestui proiect se vor asfalta 5 km de străzi în Ulmu și Jugureanu, a precizat Popa; Amenajarea unei piețe în localitatea Ulmu, în valoare de 530.000 lei. Potrivit parlamentarului, până la sfârșitul anului 2022, cel târziu începutul anului 2023 se va finaliza și acest proiect; De asemenea, împrejmuirea terenului de fotbal, în valoare de 50.000 lei.

„Pentru mine contează foarte mult sprijinul comunității, iar oamenii îmi sunt alături. Am depus multe proiecte, iar două dintre ele deja au fost finalizate. Astăzi (n.r. - joi) a fost publicată în SEAP licitația pentru asfaltarea a 5 km de străzi în satele comunei. Înainte de orice, pentru mine contează relația cu oamenii și de aceea și proiectele pe care le depunem țin cont de principalele nevoi ale comunității”, a declarat primarul Vasile Bănică, potrivit comunicatului PNL Brăila.

 

Comuna Ulmu solicită finanțare externă și pentru alte trei proiecte

Președintele PNL Brăila a mai adăugat că de la nivelul Comunei Ulmu s-au mai depus cereri de finanțare pentru alte câteva proiecte: La Compania Națională de Investiții (CNI) - proiectul Sală de sport Școala Gimnazială „General Stan Poetaș”; Pe Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”: Reabilitare și modernizare drumuri de interes local în satele Ulmu și Jugureanu; înființare sistem inteligent de distribuție a gazelor naturale în satele Ulmu și Jugureanu, în valoare totală  57.328.078 lei cu TVA; Precum și pe PNRR - proiectul Reabilitare, modernizare și dotare grădinița cu program normal din localitatea Jugureanu.

„Mâna de gospodar se vede, chiar și atunci când bugetul pe care-l are de gestionat este unul relativ modest. De când Vasile Bănică a candidat știam că va fi dedicat comunității, că va fi un primar gospodar și va aduce comuna Ulmu acolo unde îi este locul, prin proiectele pe care le va realiza. Eu îl voi susține cu tot ceea ce ține de mine. Ca deputat de Brăila, susțin orice localitate din județul nostru, dar consider că am o datorie morală față de locuitorii comunei Ulmu, care m-au votat în număr foarte mare la alegerile parlamentare”, a declarat, la rândul său, președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa.

Acesta a transmis și o serie de fotografii cu proiectele primarului Comunei Ulmu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro