Deputaţii USL Brăila spun că şi-au donat indemnizaţiile | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Deputaţii USL Brăila spun că şi-au donat indemnizaţiile

Parlamentarii brăileni aflaţi în Uniunea Social Liberală încep să îşi respecte promisiunile în ceea ce priveşte donarea primei tranşe a indemnizaţiilor primite după începerea protestelor. Deputatul PSD Brăila, Cristian Rizea, a fost primul care a făcut public acest gest, prin intermediul unui comunicat de presă însoţit de un act doveditor al donării. Preşedintele PSD Diaspora şi-a donat indemnizaţia de parlamentar asociaţiei "Casa Italia" din Torino. Conform comunicatului amintit, deputatul a luat decizia de a dona suma de 1.000 euro în urma sprijinului acordat de respectiva asociaţie în organizarea evenimentului "Toţi Împreună", care a reunit peste 300 de români, în data de 4 martie. "Românii din afara graniţelor ţării transmit cu adevărat spiritul autentic românesc şi sentimentul real de a fi român, iar pentru mine este o onoare să pot contribui financiar la organizarea unor astfel de reuniuni româneşti în Diaspora!", precizează deputatul Cristian Rizea. Pe acelaşi subiect, redactorii "Obiectiv" au stat de vorbă şi cu ceilalţi deputaţi USL din Brăila. Mihai Tudose ne-a transmis că şi-a donat indemnizaţia către o fundaţie din România, care se ocupă de copii orfani. "Eu am donat banii pe data de 6 martie. Este o fundaţie care se numeşte Speranţă pentru viitor şi se ocupă de copiii orfani. Am donat 45 de milioane", a spus social democratul, menţionând totodată că poate justifica oricând cele de mai sus, prin intermediul documentelor.
În ceea ce o priveşte pe Diana Tuşa, deputat PNL Brăila, aceasta spune că încă nu şi-a donat indemnizaţia, dar că o va face până la finalul săptămânii viitoare. "M-am hotărât cui voi dona, dar n-am efectuat plata. M-am gândit că e mai bine să îi ajut pe câţiva şi să le rezolv într-adevăr problema, decât să dau marea sumă de bani într-un singur loc unde oricum necesităţile sunt mult mai mari şi nu acopeream mare lucru", a declarat Tuşa. Deputatul liberal a specificat că iniţial se hotărâse să îşi doneze indemnizaţia către grădiniţele din colegiu, dar a renunţat în cele din urmă la această idee. "Au venit mai multe persoane la mine la birou şi am decis că e mai bine să ajut nişte cazuri punctuale. Nu o să existe un act de donaţie, fiind vorba de persoane fizice, probabil că îmi vor da o chitanţă de mână, dar vor fi persoane din colegiu. Mai precis este vorba despre un copil pe care eu îl ajut de foarte multă vreme, iar acum, dacă tot s-a ivit posibilitatea asta, m-am gândit să îl ajut şi mai mult, şi încă două persoane mai în vârstă, cu o situaţie specială", a mai adăugat aceasta. Diana Tuşa a completat faptul că nu şi-a putut dona indemnizaţia până acum, deoarece ar fi avut mai multe probleme de rezolvat în capitală.
Reamintim faptul că decizia donării indemnizaţiilor aparţine liderilor USL Victor Ponta şi Crin Antonescu şi a fost luată imediat după începerea grevei parlamentare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro