Crin Antonescu a declarat, luni, că a demisionat din fruntea PNL, el precizând că BPN al PNL, care a demisionat, asigură conducerea până la Congres.
El a spus că Delegaţia Permanentă pentru stabilirea datei şi ordinii de zi a Congresului PNL va avea loc miercuri.
Vicepreşedinţii PNL au demisionat în bloc în cadrul BPN al partidului, şedinţă în care s-a dat şi un vot împotriva unei colaborări cu PSD, au declarat pentru MEDIAFAX surse liberale.
De asemenea, încă de dimineaţă, prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a anunţat că a demisionat din această calitate, precum şi din cea de membru al BPN.
"Având în vedere rezultatele obţinute de PNL la scrutinul de ieri (duminică -n.r.) şi mă refer aici mai mult la rezultatele obţinute în municipiul Sibiu decât la nivel de ţară, care şi ele sunt proaste, în acest context vă informez că am demisionat în această dimineaţă din calitatea de prim-vicepreşedinte al PNL şi din calitatea de membru în Biroul Politic", a anunţat, luni, într-o scurtă declaraţie de presă susţinută la Sibiu, Klaus Iohannis, citat de corespondentul MEDIAFAX.
El a spus că l-a informat pe preşedintele partidului despre acest pas. La alegerile europarlamentare de duminică, la Sibiu PNL a obţinut 17,91 la sută din voturi, în timp ce Alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut 31,19 la sută.
Anterior declaraţiei susţinute de Iohannis, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat că scorul partidului la europarlamentare este sub aşteptările liberalilor, precizând că el îşi va ţine promisiunea legată de scorul formaţiunii şi că va face acest anunţ în şedinţa BPN.
"La un rezultat de 15%, PNL nu poate fi mulţumit, este un rezultat sub aşteptările noastre. Aşa cum am anunţat din campanie, neatingerea obiectivului este un eşec pe care ca preşedinte mi-l asum. Evident că îmi voi ţine cuvântul, nu s-a pus niciodată problema alfel", a afirmat Crin Antonescu.
Antonescu a declarat, în mai multe rânduri, că dacă PNL obţine mai puţin de 20% la europarlamentare va demisiona de la şefia partidului.
Tăriceanu a fost dat afară din şedinţa conducerii PNL
Delegaţia Permanentă a PNL a votat luni cu majoritate de voturi pentru scoaterea lui Călin Popescu Tăriceanu din sala de şedinţe a reuniunii, propunerea venind din partea lui Ludovic Orban ca urmare a obiecţiilor ridicate de Mircea Ionescu Quintus.
Tăriceanu a venit la reuniunea Delegaţiei Permanente însoţit de Radu Stroe, Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea. În urma obiecţiilor ridicate de preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, privitoare la participarea lui Tăriceanu la şedinţă, deputatul PNL Ludovic Orban a solicitat vot pentru scoaterea lui Tăriceanu din sală.
Majoritatea au fost în favoarea propunerii lui Orban, iar fostul preşedinte al PNL a întrunit doar patru sau cinci voturi "pentru".
Fostul preşedinte liberal Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că actuala conducere a PNL este demisionară şi nu mai are legitimitate, şi a anunţat că, din punctul său de vedere, contestă legitimitatea unor decizii luate în Delegaţie, privind interzicerea unor alianţe.
"Lucrurile acestea mi se par cu totul şi cu totul dintr-un film ireal. Pentru că astăzi, PNL, în loc să încerce să facă o analiză lucidă a rezultatelor votului, să decodifice mesajul electoratului, cu o conducere care a fost delegitimată prin rezultatul votului, continuă să ia decizii extrem de importante cu privire la viitorul lui", a mai declarat Călin Ppescu Tăriceanu.
El a criticat decizia PNL de a trece de la grupul PNL din Parlamentul European la cel al Popularilor Europeni, sau "opţiunile privind viitoarele alianţe politice sau interzicerea unor alianţe politice, cu alte partide de pe scena românească".
Legat de legitimitatea unor astfel de decizii care angajează partidul pe termen mediu şi lung, e la spus că o contestă, arătând că actuala conudcere a partidului, în frunte cu Antonescu, aşa cum a făcut în ultimii ani, nu face altceva decât să ia decizie greşită după decizie greşită.
Există deja un candidat
Deputatul PNL Ludovic Orban a declarat, luni, după Delegaţia Permanentă, că va candida pentru funcţia de preşedinte al partidului, la congresul extraordinar.
"Am spus că în momentul în care postul de preşedinte al PNL va deveni vacant, voi candida la funcţia de preşedinte al PNL şi spun", a declarat deputatul PNL.