Declaraţia unică 112 se depune la Fisc doar online | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Declaraţia unică 112 se depune la Fisc doar online

În acest context, ultima astfel de declaraţie în format printat pe hârtie care va mai fi acceptată de Finanţele locale este declaraţia aferentă lunii iunie cu termen scadent de depunere 25 iulie. "Potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1397/2010, contribuabilii persoane fizice şi juridice care au calitatea de angajator sau entităţi asimilate angajatorului, începând cu obligaţiile aferente lunii iulie 2011, vor completa şi depune formularul 112 - «Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate», numai prin mijloace electronice de transmitere la distanţă", se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
De altfel, conducerea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) a judeţului Brăila a atras atenţia contribuabililor care au obligaţia depunerii acestui formular asupra necesităţii procurării semnăturii electronice, condiţie esenţială pentru depunerea online a formularului. "Pentru depunerea prin mijloace electronice de transmitere la distanţă a Declaraţiei 112, DGFP Brăila invită contribuabilii să-şi procure din timp CERTIFICATUL DIGITAL CALIFICAT DE SEMNĂTURĂ ELECTRONICĂ", se arăta într-un material de presă al instituţiei emis chiar la începutul acestei luni. De asemenea, DGFP Brăila mai puncta la vremea respectivă că după depunerea Declaraţiei 112, fiecare contribuabil trebuie să verifice starea acesteia, accesând prin Internet adresa: http://www.anaf.mfinante.gov.ro/StareD112/, adresă la care pot fi corectate toate eventualele erori comunicate prin reluarea procesului de depunere a declaraţiei.
De precizat este că la nivelul judeţului nostru au obligaţia depunerii declaraţiei unice peste 5.900 de contribuabili.
Nedepunerea sau depunerea cu întârziere a formularului 112 constituie contravenţie şi se sancţionează potrivit Codului de procedură fiscală cu amendă de la 500 la 1.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 la 5.000 lei pentru persoanele juridice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro