"Decapitarea" lui Geoană şi sistemul semiprezidenţial | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Decapitarea" lui Geoană şi sistemul semiprezidenţial

Documentul de revocare a lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului - ultima "bombă" care a aprins săptămâna trecută scena politică - a fost scoasă de către Biroul Permanent al Senatului de pe ordinea de zi a şedinţei de ieri, iar dacă va fi introdusă pe ordinea de zi a unei viitoare şedinţe, PDL et. UDMR et. Independenţii (iniţiatorii demersului) s-ar putea lovi de refuzul BP-ului, întrucât PSD şi PNL deţin majoritatea în acest for al Senatului. Un alt "detaliu" care ar putea aprinde spiritele este şi propunerea de ieri a reputatului europarlamentar democrat-liberal, Cristian Preda, de instaurare în România a unui regim semiprezidenţial de tip francez, considerat de acesta drept o metodă ideală de deblocare a regimului în perioade de criză. Mai exact, Preda a propus un regim în care şeful statului să aibă puterea totală de dizolvare a Parlamentului.
În legătură cu ultimele evenimente, i-am contactat în cursul zilei de ieri pe câţiva dintre reprezentanţii Brăilei în Parlament pentru a afla opinia acestora despre încercarea de debarcare a lui Geoană şi despre propunerea europarlamentarului PDL.

Neconstituţional! - au decretat Rizea şi Rotaru

Senatorul PSD Brăila, Ion Rotaru, consideră că încercarea de înlăturare a lui Mircea Geoană de la şefia Senatului reprezintă un caz clar de încălcare a Constituţiei. "Este o încălcare grosolană a Constituţiei, în care este clar specificat că preşedintele Camerei este ales pe o perioadă de patru ani. Acum, că unii vor să facă tot felul de interpretări este total treaba lor, dar repet încă o dată că este o încălcare grosolană a Constituţiei", a declarat Rotaru plin de revoltă. În ce priveşte instaurarea unui regim semiprezidenţial, social-democratul e de părere că un asemenea sistem politic ar putea fi implementat cu succes numai într-un stat bine consolidat, dar că există riscul de a fi defavorabil democraţiei. "Eu cred că chestiunea asta poate să fie valabilă numai în cazul unui stat bine consolidat, dar nu sunt de acord cu faptul că puterea ar putea fi dată pe mâna unei singure persoane. Într-adevăr, nu sunt de acord cu rolul de decor al unui preşedinte, dar nici cu acest sistem care ar putea fi total în defavoarea democraţiei", a explicat Ion Rotaru.
Aceeaşi acuzaţie de neconstituţionalitate în demiterea lui Mircea Geoană a venit şi din partea deputatului PSD Brăila Cristian Rizea. Iată explicaţia acestuia, cu lux de amănunte tehnice: "Păi, în primul rând este un lucru neconstituţional, un abuz politic al celor de la putere. Chiar de curând am fost invitat la o emisiune la «Antena 3» şi, la un moment dat, a intrat în direct un membru PDL, pe care l-am întrebat de ce nu vor să modifice regulamentul Senatului, pentru a-l da jos mai uşor pe Geoană. Ştiţi ce a făcut? Nu mi-a răspuns, dar nu pentru că nu ar şti. Pur şi simplu n-a vrut. Conform articolului 30, există două condiţii când preşedintele Senatului ar putea fi dat jos din funcţie: 1. când există două încălcări grave ale regulamentului Camerei; 2. când există o cerere din partea majorităţii simple din numărul total de senatori. Vreţi să ştiţi de ce au refuzat propunerea mea de modificare a regulamentului? Pentru că în acel moment ar fi fost obligaţi să insereze şi neconstituţionalitatea articolului 30, lucru care nu le-ar fi convenit, pentru că sigur şi-ar fi prins mâinile la uşă...".
De asemenea, deputatul Rizea a explicat că PSD este singurul partid care-l poate debarca pe Geoană, deoarece acesta a fost cel care l-a numit în funcţie. "Or, ar putea fi demis dacă ar exista şi o hotărâre judecătorească în acest sens", a mai precizat Cristian Rizea. Cât priveşte propunerea lui Cristian Preda, deputatul brăilean a placat-o rapid printr-o altă propunere, oarecum prolixă. "Eu aş merge pe un model de preşedinţie în care preşedintelui să-i dăm prin Constituţie atributele şi să mergem pe un prim-ministru care să fie exponentul majorităţii din Parlament şi nu ceva conjunctural. Nu unul care să fie schimbat când i se năzare preşedintelui. În fine, eu cred că această Constituţie trebuie modificată fundamental, dar neapărat în concordanţă cu U.E.", a conchis Rizea.

"Microscopul" analitic al senatorului Cibu

În ceea ce îl priveşte pe senatorul PNL Brăila, Constantin Cibu, pentru acesta încercările de debarcare a preşedintelui Senatului stau năucitor de simplu şi vizează strict linşarea politică: "E o încercare a PDL-ului de a-şi face loc!". Aceeaşi interpretare dictează şi asupra semiprezidenţialului franţuzesc: "Visuri PDL-iste de a constitui pe cât se poate un parlament subordonat lui Băsescu!".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro