De sezon: trafic cu lemne la drumul mare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

De sezon: trafic cu lemne la drumul mare

Un vrâncean a descărcat lemnele dintr-o autoutilitară în curtea unui localnic din Mircea Vodă, deşi marfa trebuia să ajungă în Călăraşi.
La data de 20 octombrie, la ora 14.00, poliţiştii Postului de Poliţie Comunal Mircea Vodă, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza satului Deduleşti, au găsit în curtea unui bătrân de 75 de ani, material lemnos fără acte de provenienţă. Marfa fusese descărcată dintr-o autoutilitară, în vederea valorificării. Poliţiştii au stabilit că transportatorul de lemne era Ionel M. (32 de ani), din comuna Mera, judeţul Vrancea.
"Acesta a prezentat avizul de însoţire a lemnelor în care era menţionat ca punct de descărcare municipiul Călăraşi. În urma măsurării lemnelor de către un specialist din cadrul Ocolului Silvic Ianca, a rezultat cantitatea de 3,70 metri cubi, esenţă fag, care a fost ridicată în vederea confiscării", a precizat inspector principal Jenel Sogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Vrânceanul a primit o amendă de 1.000 de lei, conform Legii 171/2010, pentru comercializarea materialelor lemnoase în afara pieţelor, târgurilor, oboarelor, burselor de mărfuri şi altora asemenea, autorizate conform normelor privind circulaţia materialelor lemnoase.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro