• lotul de 10 maşini este programat, astăzi, pentru înmatriculare, urmând ca, de săptămâna viitoare, cel mai probabil de luni 7 august, să “intre în pâine” • operatorul de transport spune că va scoate din trasee o parte dintre autobuzele vechi marca BMC • încă alte 10 autobuze ar urma să fie recepţionate vineri, 11 august
Veşti bune pentru brăilenii care circulă cu mijlocele de transport în comun: de săptămâna viitoare vor intra în circulaţie pe traseele din municipiu cele 10 autobuze, marca Karsan, din cele 20 cumpărate recent de către operatorul public - SC “Braicar” SA şi recepţionate în data de 20 iulie, în cadrul festiv, în prezenţa unei delegaţii oficiale din partea Turciei, acolo unde sunt fabrciate maşinile. Este vorba despre 4 maşini de capacitate mică (Karsan Jest), similare celor care circulă deja pe liniile 16 şi 17, şi încă 6 maşini de medie capacitate (Karsan Atak), toate cu platformă joasă destinate transportului urban în comun de persoane. “Înmatricularea primelor 10 autobuze, recent cumpărate cu sprijinul municipalităţii, este programată pentru data de 3 august. Procedura cu obţinerea tuturor actelor care mai sunt necesare va dura şi ea 2 - 3 zile. Cred că de săptămâna viitoare vor fi în trasee. Ca principiu, vom retrage autobuzele mai vechi”, ne-a declarat directorul SC “Braicar”, Cornel Săndulescu, completând că în acest mod vor fi îmbunătăţite condiţiile de transport în comun în oraşul nostru. Întrebat dacă a fost stabilită şi data sosirii lotului II de autobuze Karsan, sursa citată a precizat că vineri, 11 august, ar urma să aibă loc recepţia celorlalte 10 maşini.
De precizat că achiziţia celor 20 de autobuze noi s-a făcut la un preţ de 8,29 milioane lei, fără TVA, apropiat de preţul de pornire al licitaţiei (8,3 milioane lei, fără TVA). Banii necesari au fost asiguraţi de către Consiliul Local Municipal Brăila care, în cursul lunii aprilie a.c., a aprobat majorarea capitalului SC „Braicar” cu suma de 8,3 milioane lei, astfel încât operatorul public să poată cumpăra autobuze noi-nouţe.
De altfel, în decursul a un an şi jumătate, municipalitatea a asigurat banii pentru achiziţia a nu mai puţin de 36 de autobuze noi cu scopul de a înnoi flota operatorului de transport din subordine, dat fiind faptul că precedenta investiţie similară a avut loc în urmă cu peste 10 ani, când au fost cumpărate câteva zeci de autobuze marca BMC, aflate şi astăzi în circulaţie, dar într-o stare deplorabilă.
Noile achiziţii s-au impus şi pe fondul retragerii de pe traseele secundare a operatorilor de transport în regim maxi-taxi, context în care prestarea serviciului public a intrat în sarcina SC “Braicar” SA. A fost vorba despre trasee precum 16, 17, 35, sau 34.
Reamintim că, în cursul lunii mai, “Braicar” a lansat în SEAP anunţul privind organizarea licitaţiei pentru cumpărarea a 20 de autobuze noi - 16 de medie capacitate (Karsan Atak cu două uşi), plus alte 4 de capacitate mică (Karsan Jest). În cadrul licitaţiei a intervenit o întârziere în contextul în care a fost formulată o contestaţie din partea importatorului în România al mărcii BMC (British Motor Corporation). CNSC (Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor), ca primă instanţă având competenţă de soluţionare în litigii pe parte de achiziţii publice, le-a respins acestora acţiunea, ca nefondată. Ulterior, contestatarii au ales să nu meargă la instanţă cu acest litigiu, context în care autoritatea contractantă, adică “Braicar”, a putut trece la atribuirea contractului către unicul ofertant la licitaţie.