De la euforia etnobotanicelor, la spital | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

De la euforia etnobotanicelor, la spital

O tânără în vârstă de 19 ani, din Brăila, a ajuns zilele trecute la spital după ce a încercat senzaţiile "tari" oferite de substanţele etnobotanice. De la euforie la agonie nu este decât un pas, pe care fata l-a făcut după ce a inhalat substanţele halucinogene, iar la scurt timp a început să se simtă tot mai rău. Tânăra acuza dureri puternice de cap, devenise palidă şi avea o stare de somnolenţă, care alterna cu momentele de euforie, motiv pentru care familia a chemat Salvarea. Echipajul de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) a sosit imediat la locul solicitării şi după acordarea îngrijirilor medicale a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Brăila. "Pacienta prezenta, în urma consumului de etnobotanice, cefalee, stare lipotimică, paloare. După acordarea îngrijirilor medicale şi a primului ajutor a fost transportată la UPU", n-eu declarat surse din cadrul SAJ Brăila.
Medicii de la UPU i-au făcut analizele fetei, care au ieşit bune, după cum ne-a informat dr. Marian Baciu, purtător de cuvânt al unităţii, iar după administrarea tratamentului adecvat, pacienta a fost trimisă la Spitalul de Psihiatrie, pentru consiliere de specialitate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro