De la cafe bar la spital | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

De la cafe bar la spital

, din comună, cu privire la faptul că în noaptea de 3/4 iulie 2010, în timp ce se afla în faţa cafe-barului din localitate, a fost agresionat de numiţii G.M. (32 de ani), C.N. (31 de ani), G.M. (30 de ani) şi G.N. (24 de ani), toţi din aceeaşi comună. În urma agresiunii, partea vătămată a suferit leziuni care necesită, pentru vindecare, 16-18 zile de îngrijiri medicale. Sunt continuate cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro