Consilierii municipali au aprobat ieri, în cadrul unei şedinţe ordinare a CLM, un proiect de hotărâre privind tarifele pe care S.C. "Administraţia Pieţelor şi Târgurilor" S.A. Brăila le va percepe pentru serviciile publice prestate, începând cu 1 ianuarie 2011. Astfel, până la data de 31 martie 2011, APT va trebui să încheie contracte, în urma licitaţiei publice, pentru spaţiile şi terenurile pe care le are în administrare. Precizăm că, după cum se arată în referatul de aprobare ataşat proiectului de hotărâre, tarifele unice zilnice şi anticipate pentru închirierea tarabelor sunt stabilite în funcţie de sector şi de zonarea pieţelor. Per total, tarifele APT-ului pe anul 2011 vor fi majorate cu 18%, procentaj care cuprinde Piaţa Centrală, Piaţa Concordia, Piaţa Săracă, Piaţa Apollo, Piaţa Microhală, Piaţa Viziru, Piaţa Libelula, Piaţa 2 Cocoşi, Piaţa Radu Negru, Piaţa Vidin, Orăşelul Copiilor, Parcul Zoologic şi Târgul Obor. "Propunerea de majorare cu 18% a tarifelor, începând cu luna ianuarie 2011, este rezultatul unei analize economico-financiare în scopul realizării unui management eficient şi echilibrat, eliminându-se astfel eventuale disfuncţionalităţi în derularea activităţii", se arată în raportul privind tarifele S.C. "Administraţia Pieţelor şi Târgurilor" S.A.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.