De ce platim serviciile de sanatate? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

De ce platim serviciile de sanatate?

Criza cadrelor medicale si medii sanitare de la Serviciul de Ambulanta Judetean (SAJ) are repercursiuni asupra unor servicii oferite asiguratilor. Este vorba despre lipsa brancardierilor, care implica transportul targilor cu bolnavi de catre cadrele medicale sau apartinatori, dar, de cele mai multe ori, acestia din urma nu pot sa ajute la transportul celor apropiati. Un astfel de incident s-a petrecut ieri, la sectia de boli interne a Spitalului Judetean de Urgenta, la externarea unei paciente de 76 ani, diagnosticata cu accident vascular cerebral. Silviu Gologan, fiul batrinei sustine ca, la solicitarea medicului curant, salvarea s-a prezentat pentru transportul acesteia, dar ca nu avea brancardier. "Salvarea a venit pe la ora 13,30 doar cu soferul, iar eu sint operat pe coloana si nu pot sa ajut la transportul targii, fiind incapabil sa depun efort fizic. Pentru a o urca pe mama in salvare s-au oferit sa ma ajute cei din spital, dar, pentru ca acasa nu aveam cu cine sa dau targa jos, iar eu stau in Chercea, intr-un cartier rau famat, am refuzat. Am stabilit cu cei din spital sa gasesc pe cineva care sa ma ajute si apoi sa vina iar salvarea sa o transporte pe mama pina in cartierul Chercea, dar mi s-a spus ca salvarea poate sa mai vina o data doar la ora 19.00. In aceste conditii, eu intreb pentru ce mai platim serviciile de sanatate, daca trebuie sa facem rost de oameni care sa care targa cu bolnavi", se intreaba fiul Ioanei Gologan.
Aceeasi intrebare si-au pus-o insa toti directorii serviciilor de ambulanta din tara la inceputul acestui an, cind, printr-o decizie, ministrul Sanatatii a scos din organigrama posturile de brancardieri. La Braila, nu o data dr. Florin Stefan a facut publice nemultumirile oamenilor din subordine in acest sens si faptul ca SAJ lucreaza cu doar trei medici pe zi, doi de dimineata si unul dupa-amiaza si ca acestia au mari probleme de sanatate din cauza ca, zilnic, transporta zeci de targi cu bolnavi. Despre cazul relatat anterior, dr. Florin Stefan ne-a spus la inchiderea editiei ca stie despre ce este vorba. "A refuzat salvarea si a spus ca e certat cu toti vecinii si ca nu are cine sa il ajute. Singurul care poate raspunde la intrebarea despre brancardieri este ministrul Eugen Nicolaescu, care a desfiintat aceste posturi. Noi ne descurcam asa cum stiti, cu trei medici si cu asistentele si sintem nevoiti sa ajutam si la caratul bolnavilor, atunci cind apartinatorii nu vor sa ne ajute", a precizat dr. Florin Stefan.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro