Mergi la conţinutul principal

De Bobotează, caii sunt botezaţi la Băileşti

Tradiţia "botezului" cailor se respectă la Băileşti de mai bine de o sută de ani, iar localnicii cred că astfel animalele vor fi ferite de boli şi vor avea o mai mare putere de muncă tot anul.
"În fiecare an vin să îmi fie botezat calul. Aşa este tradiţia la noi, din bătrâni, şi o respectăm. Aşa cum noi suntem botezaţi cu apă sfinţită, aşa sunt botezaţi şi caii, ca să fie sănătoşi şi, Doamne fereşte, să nu se întâmple vreo nenorocire", a spus Mihai Pârghină, localnică.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro