De azi! Tichetele de masă se majorează cu 50% iar pensionarii primesc un ajutor de 700 de lei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

De azi! Tichetele de masă se majorează cu 50% iar pensionarii primesc un ajutor de 700 de lei

* tot astăzi, alte peste 500.000 de carduri sociale vor fi distribuite beneficiarilor: pensionari, persoane cu dizabilități, familii cu venituri mici și persoane fără adăpost

 

 

Într-un comunicat de presă, Cătălin Boboc, secretar de stat PNL în Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, informează cu privire la măsurile sociale care intră de azi în vigoare, conform programului „Sprijin pentru România”:

”Începând de astăzi, tichetele de masă se majorează cu 50%: de la 20 de lei la 30 de lei. Tot de azi, pensionarii cu venituri mai mici sau egale cu 2.000 de lei vor primi un ajutor de 700 de lei. Tot astăzi, alte peste 500.000 de carduri sociale vor fi distribuite beneficiarilor: pensionari, persoane cu dizabilități, familii cu venituri mici și persoane fără adăpost. Aproximativ 3 milioane de persoane beneficiază de aceste vouchere o dată la două luni.

Pe acestea se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente, mese calde, farmacii. Măsura face parte din pachetul „Sprijin pentru România”, prezentat de prim-ministrul PNL Nicolae Ciucă.

Aceste măsuri vin să completeze soluțiile de protecție a românilor față de efectele creșterii prețurilor generate de criza economică globală”.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro