De 1 Martie, şoferiţele nu au fost “iertate” de poliţişti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

De 1 Martie, şoferiţele nu au fost “iertate” de poliţişti

oamenii în uniformă le-au oferit doamnelor şi domnişoarelor aflate la volan, dar şi celor aflate la cumpărături, un simbol al primăverii • poliţiştii le-au oferit flori, dar şi sfaturi

 

Ziua de 1 Martie nu putea trece fără “amenzi” din partea poliţiştilor, pentru femeile  aflate la volan sau la cumpărături. Devenită deja tradiţie, activitatea poliţiştilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila de a transmite felicitări, în prima zi de primăvară, cel puţin calendaristic, s-a desfăşurat de la primele ore ale dimineţii.

Activităţile poliţiştilor din cadrul compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, Serviciului şi Biroului Rutier, derulate în parteneriat cu Brăila Mall, s-au adresat atât şoferiţelor, cât şi brăilencelor aflate la cumpărături în incinta complexului comercial. Oamenii în uniformă au oferit flori doamnelor şi domnişoarelor întâlnite în trafic, precum şi unele recomandări de care să ţină cont, atunci când se află la volan, pentru a preveni implicarea lor în accidente rutiere, ale căror urmări pot fi foarte grave.

De asemenea, femeilor le-au fost transmise recomandări pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de violenţă în familie, precum şi sfaturi pentru prevenirea infracţiunilor de tâlhărie, comise pe stradă sau la cumpărături.       

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila urează tuturor brăilencelor:

“O primăvară minunată! La Mulţi Ani!”

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro