Un deţinut din Penitenciarul Brăila, condamnat pentru tentativă de omor calificat, a fost prins cu două telefoane ascunse în bocanci. Ieri, în timp ce efectuau controlul specific, gardienii unităţii au găsit asupra deţinutului care revenise de la muncă, două telefoane mobile. Potrivit precizărilor purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Brăila, cms. Simona Kober, persoana privată de libertate este condamnată la 9 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat. "Aceasta se afla în executarea unei pedepse privative de libertate în regim semideschis", a spus sursa citată. În acest caz, conform procedurilor în vigoare, a fost sesizată şi Poliţia Municipiului Brăila, care a efectuat verificări, telefoanele mobile găsite în bocancii deţinutului fiind ridicate în vederea cercetărilor.
De asemenea, împotriva persoanei private de libertate a fost declanşată procedura disciplinară.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.