• lecţiile le-au fost oferite de pompierii brăileni, în cadrul unui protocol încheiat între Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
Deţinuţii minori din Penitenciarul Tichileşti au învăţat de la pompierii brăileni cum se poate acorda primul ajutor persoanelor în pericol de înec sau electrocutare, dar şi ce trebuie făcut pentru prevenirea incendiilor. Astfel, în conformitate cu Protocolul de colaborare încheiat între Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, personal specializat din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” Brăila a desfăşurat, ieri, o activitate de instruire, cu tema “Acordarea primului ajutor medical în caz de înec şi electrocutare”, la Centrul de Detenţie Tichileşti. La activitate au participat persoanele private de libertate, dar şi personalul angajat al penitenciarului. Au fost prezentate, de asemenea, teme referitoare la normele generale de apărare împotriva incendiilor şi prevenirea şi stingerea incendiilor în locuinţe.
Totodată, deţinuţilor le-au fost distribuite materiale informative ale campaniilor desfăşurate de I.G.S.U. – F.O.C. – Flăcările Omoară Copii şi R.I.S.C. – Renunţă Improvizaţiile Sunt Catastrofale.