În următoarele două luni, poliţiştii vor viza autorizaţii de deţinere sau de folosire a armelor letale şi neletale, a muniţiilor corespunzătoare, precum şi a autorizaţiilor de funcţionare a poligoanelor de tragere. Acţiunea se adresează celor 33 de persoane juridice cărora le expiră vizele în acest an şi care nu au fost autorizate să deţină sau să folosească arme letale ori neletale în cursul anului curent. Cei 33 sunt aşteptaţi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, până pe 31 iulie.
În acest sens, poliţiştii vor desfăşura acţiuni de verificare la sediul social sau la punctele de lucru ale persoanei juridice, unde se deţin armele şi muniţia, respectiv la poligoanele de tragere. Reamintim că autorizaţiile de deţinere sau de folosire a armelor letale ori a armelor neletale, respectiv a muniţiilor corespunzătoare, precum şi cele de funcţionare a poligoanelor de tragere, respectiv certificatele de deţinător pentru arme neletale supuse notificării au o valabilitate iniţială de 2 ani şi se vizează la fiecare 2 ani.
Periodic, poliţiştii de la Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase acţionează pentru depistarea deţinătorilor ilegali de arme, o astfel de misiune fiind desfăşurată şi în cursul zilei de marţi. Cu această ocazie poliţiştii i-au depistat pe Ilie M. (52 de ani) şi Maricel B. (32 de ani), care deţineau, fără drept, câte o armă neletală, din categoria celor supuse autorizării. "Armele, de calibru 4,5 mm, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, urmând să se stabilească provenienţa lor. Celor doi li s-au întocmit dosare penale, în conformitate cu prevederile Legii 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene.