David Cameron vrea reforma UE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

David Cameron vrea reforma UE

Liderii statelor membre ale UE sunt invitaţi în capitala Letoniei la un summit al Parteneriatului Estic cu cele şase ţări din fosta URSS (Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Azerbaidjan, Armenia şi Belarus) pe fondul crizei ucrainene. Dar summitul Parteneriatului Estic de la Riga este o ocazie de a aborda alte probleme, mult mai stringente, cum ar fi sancţiunile împotriva Rusiei, cotele de imigranţi sau problema solvabilităţii Greciei, scrie agerpres.ro.
Pentru David Cameron, aceasta este o „primă oportunitate de a discuta cu partenerii săi europeni asupra modului în care el vrea să reformeze UE". Ar fi prima rundă de discuţii, înainte de reuniunea Consiliului European, programată pentru sfârşitul lunii iunie la Bruxelles.
Dar, înainte de a prezenta această alegere poporului său, el vrea să renegocieze „termenii de apartenenţă" a Marii Britanii la UE. Premierul aspiră, în special, la „repatrierea" unor competenţe Londrei şi înăsprirea condiţiilor de acces pe piaţa muncii şi la asistenţa socială pentru imigranţi din UE, în special din ţările din estul Europei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro