Datoriile spitalelor acumulate până la data de 30 iunie a.c. vor fi achitate din bugetul de stat, din fonduri alocate Ministerului Sănătăţii la rectificarea bugetară. Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a semnat Ordinul prin care se constituie la nivelul judeţelor comisii de analiză şi control al arieratelor pe care unităţile sanitare cu paturi le-au înregistrat către furnizorii de bunuri şi servicii. Comisiile sunt alcătuite din reprezentanţi ai direcţiilor de sănătate publică şi ai caselor de asigurări de sănătate şi au avut ca termen de finalizare a controalelor data de 26 august. Comisiile au avut sarcina de a stabili exact datoria peste termenul de scadenţă înregistrată de fiecare unitate sanitară cu paturi. La nivel naţional, unităţile sanitare cu paturi au acumulat până la data de 30 iunie 2010 o datorie de aproximativ 859 milioane RON, ce va fi achitată de la bugetul de stat. Fondurile au fost alocate Ministerului Sănătăţii în urma rectificării bugetare.
La nivelul judeţului Brăila s-a constituit comisia mixtă alcătuită din reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică şi ai Casei de Asigurări de Sănătate pentru analizarea arieratelor spitalelor, însă datele nu au fost încă făcute publice. Cea mai mare datorie întregistrată înainte de descentralizarea din sănătatea brăileană o înregistra Spitalul Judeţean, cu 330 miliarde lei vechi.