Dasaev nu se întoarce la puşcărie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dasaev nu se întoarce la puşcărie

"Dasaev" rămâne liber ca pasărea cerului. Ieri, judecătorii Tribunalului Vrancea au respins contestaţia depusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani în urma reducerii pedepsei şi eliberării lui Husein Daniel Gabriel. În urma deciziei instanţei, omul de bază al lui Crăcănatu în anii 90 poate sta acum liniştit, fără a se teme că va ajunge la puşcărie, întrucât soluţia este definitivă. "Respinge contestaţia Parchetului ca nefondată. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă", este sentinţa postată ieri pe site-ul Tribunalului Vrancea. 

Reamintim că pe 1 februarie, în urma modificării Codului Penal, interlopul "Dasaev" a fost pus în libertate de Judecătoria Focşani, iar procurorii au făcut contestaţie împotriva măsurii. După două amânări ale judecării cauzei, pentru "lipsă de procedură cu intimatul", instanţa a dispus citarea lui Husein Daniel Gabriel (37 de ani) prin mandat de aducere. "Dasaev" executa o pedeapsă de 20 de ani închisoare pentru viol şi proxenetism, în Penitenciarul Focşani, faptele fiind comise în Spania. Pe 1 februarie, în urma modificărilor legislative, Judecătoria Focşani a admis cererea privind reducerea pedepsei pentru "Dasaev", el rămânând cu 10 ani de închisoare, pedeapsa fiind deja executată. Interlopul care se afla în spatele gratiilor din 2007 a fost pus imediat în libertate.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro