Pentru al patrulea an consecutiv, copiii judecătorilor, procurorilor, grefierilor şi ai tuturor angajaţilor de la Tribunalul Brăila, Judecătoria Brăila, Judecătoria Făurei, Judecătoria Însurăţei şi de la cele patru parchete arondate l-au primit pe Moş Crăciun chiar în Palatul Justiţiei, de pe Calea Călăraşilor.
Astfel, ieri, la ora 11.00, un furnicar de băieţi şi fetiţe, însoţiţi de părinţi şi bunici, aştepta cu nerăbdare sosirea Moşului. În jurul bradului împodobit fuseseră adunate peste 100 de daruri, pentru tot atâţia copii, cărora nu mică le-a fost mirarea când, în loc de Moş Crăciun, au dat ochii cu Crăiasa Zăpezii. Mesager al mult-aşteptatului uncheş, zâna le-a vorbit micuţilor despre spiritul Crăciunului şi i-a îndemnat să-i cânte un colind. Zecile de glasuri cântau "Moş Crăciun cu plete dalbe", când şi-a făcut apariţia chiar Moş Crăciun, ieşind - nici nu se putea altfel! - din sala de judecată.
Rând pe rând, copiii au venit să primească darul mult-dorit, nu înainte de a-i spune Moşului câte o poezie. Alţii i-au cântat colinde în română, în engleză ori franceză.
"Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Magistraţilor din România - Filiala Brăila şi Sindicatul «Justiţia» al personalului auxiliar. Este al patrulea an în care organizăm acţiunea şi încercăm să facem din aceasta o tradiţie, ca să aducem bucurie în inimile copiilor", a precizat judecătorul Viorel Vasile, de la Tribunalul Brăila, preşedintele filialei locale a AMR.
Mai trebuie precizat că tot ieri, la Palatul de Justiţie a evoluat grupul vocal "Do-re-mi", condus de profesoara de muzică Cecilia Talpeş, de la Liceul de Artă "Hariclea Darclee", grup compus din elevi ai claselor de Actorie, Desen, Arhitectură şi Muzică. Elevii de la "Darclee" au interpretat colinde şi cântece de Crăciun, închinate Sărbătorilor de iarnă.