Evident, ceilalti chiriasi din PNL s-au ofticat, caci nici nu vroiau sa auda ca familia Vasioiu sa fie primita in gazda in dormitorul liberal. Rind pe rind au inceput sa faca galagie Vasile Varga, Petrica Popa si altii, care au exprimat un mesaj de genul "Ori noi, ori ei!", convinsi ca nenea Cibu se va situa de partea lor. Reactia batrinului care a avut timp de patru ani serviciu la primarie, pina cind a fost concediat de Simi, a fost prompta. E, in acel moment s-a vazut clar puterea pe care au avut-o farmecele tigancii slinoase: Cibu a spus clar ca aia care vor continua sa vocifereze in legatura cu cuplul Vasioiu vor ramine fara functii in partid, ba chiar ar putea fi dati afara, acolo unde-i intuneric si frig. Va dati seama, un nene ca Varga, sa auda ca ar putea fi trimis la plimbare, si din cauza cui? A doi insi care au dat ani intregi cu ranga in PNL.
Pe la colturi, unii liberali s-au gindit daca nu cumva Cibu a luat-o razna. Nu, nici vorba, din contra: stie clar ce face! Vrajile isi fac efectul, iata, si stati asa, ca asta nu e totul. Mintea lui Cibu este atit de sucita, incit o va ajuta pe Daniela Vasioiu sa ajunga presedinte al municipalei PNL, care, la rindul ei, ii va intoarce serviciul fostului primar, dindu-l afara din partid. Abia atunci se vor implini toate farmecele comandate de madam Vasioiu.