Mergi la conţinutul principal

Daniel Iftodi a fost confirmat in functia de antrenor principal al CF Braila

Intrunit pentru a doua oara, intr-un interval de tot atitea saptamini, Consiliul de Administratie al CF Braila a decis ca Daniel Iftodi sa fie noul antrenor al echipei fanion a orasului dupa destituirea lui Baldovin, cel care, conform zvonurilor anterioare, a ajuns la echipa de juniori.
Pina la urma dupa indelungi dezbateri antrenor secund a fost confirmat Vasile Darie, iar sef al Centrului de copii si juniori Ionel Iuga.
In sfirsit, cei care se ocupa de destinele fotbalului brailean au continuat traditia si au adus iar un antrenor din alt oras, unul fara nici o carte de vizita, pentru ca locul al 13-lea ocupat cu Laminorul Roman, in Liga a III-a, in sezonul trecut nu reprezinta o performanta, dar care ca jucator are un palmares de invidiat. Numai ca Iftodi de cite ori a venit la Braila in calitate de jucator nu a facut altceva decit sa pacaleasca fotbalul, sa ia banii si sa plece.
Probabil ca tinind cont de ceea ce a facut pentru fotbalul brailean in trecut a fost preferat acum ca antrenor. De altfel Daniel Iftodi le succede altor citiva antrenori de renume din tara care au mai trecut pe la Dacia si anume "reputatii" Buburuz, Munteanu sau Augustin.
Intrebarea este urmatoarea, pe cine va antrena Iftodi pentru ca la antrenamentele CF-ului, de care in ultima vreme s-a ocupat doar Vasile Darie, au raspuns prezent Coman, Mindroasa si alti citiva juniori din propria pepiniera, nu mai multi de sase, sapte pe zi.

Rosu, Olenic si Mitrea vor sa plece la FC Snagov

Satui de promisiunile cu care au fost alimentati in ultima vreme si ultimii jucatori care mai reprezentau solutii pentru CF Braila sint hotariti sa plece spre alte grupari.
Dintre jucatorii locali care au activat in retur a ramas doar Nicu Rotaru. Fostii titulari Cristian Mitrea, Costel Rosu, Victor Olenic au depus cereri la club pentru a se transfera la alte formatii, iar cel mai vehiculat nume este cel al echipei FC Snagov. La aceasta grupare ar vrea sa se transfere si Marius Lupu, fostul atacant al Petrolului Ianca. De asemenea, fundasul dreapta, Bosoi, doreste sa evolueze din sezonul viitor la FCM Bacau.
In aceasta situatie CF Braila ar trebui sa transfere o echipa intreaga de jucatori foarte valorosi pentru a putea sa-si realizeze obiectivul, revenirea in Liga a II-a. Pentru a alcatui o echipa performanta Iftodi are la dispozitie cam o luna de zile, deoarece la inceputul lunii august incepe noul sezon competitional.
Confirmat luni dupa-amiaza in functia de antrenor principal Daniel Iftodi va sosi astazi in Braila si de la ora 17,00 va conduce primul antrenament.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati pe facebook.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

Comentarii

 
 

INFORMAŢII CONTACT

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro

 

Director general: Monica Paraschiv

Director: Silvia Preda

Şef departament publicitate: Sorin Preda

Redactor Şef: Florentin Coman

Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu