"Este o onoare atit pentru el, cit si pentru Comisia Judeteana de Arbitri Braila, care de mult nu a mai avut un reprezentant printre arbitrii de centru la acest nivel. Deca a arbitrat constant bine si chiar a avut o crestere valorica in prestatia sa la ultimele doua etape ale turului, perioada in care a condus si un meci dificil, cel dintre Minerul Motru si Unirea Urziceni. Trebuie sa confirme si in retur, iar la vara, cind se vor reorganiza loturile sa-si mentina locul in Divizia A" a declarat, ieri, Laurentiu Vargatu, presedintele Comisiei Judetene a Arbitrilor.
Contactat telefonic, Daniel Deca a considerat ca mentinerea sa in esalonul de elita este in concordanta cu prestatia pe care a avut-o in 2005 si ca isi doreste rezultate si mai bune in acest domeniu: "Sper ca in sezonul de primavara sa redebutez la Divizia A, sa avem parte de un fotbal mai bun pentru a putea creste si noi in valoare. Doresc un an bun, plin de satisfactii profesionale tuturor colegilor mei din Braila si din tara".