În primul rând, el a inventat emisiunile tv de scandal, cu nişte aşa-zise vedete care fac rating, deşi discută despre nimic. Acces Direct, ambele de la Antena 1, sau Happy Hour de la ProTV sunt doar imitaţii mai mult sau mai puţin spălate a ceea ce făcea Dan Diaconescu la OTV acum 8-9 ani, chiar înainte de apariţia (de fapt, dispariţia Elodiei). Apoi, tot Dan Diaconescu a reuşit să înfiinţeze partidul-televizor, la OTV. Şi tot ca o premieră, Diaconescu a reuşit să bage acest partid în Parlament, ba chiar a scos un scor bunicel cu al său PPDD.
Prin urmare, Dan Diaconescu este un tip care trăieşte periculos. Şi dacă tot vorbeam de premiere, ar trebui să amintim încă una, poate cea mai tare dintre ele: Dan Diaconescu a fost (probabil) primul om de televiziune din România postdecembristă care a cerut mită în direct, la emisiunea pe care o realiza. Serios, în dosarul de şantaj în care este inculpat de vreo trei ani încoace, Dan Diaconescu este acuzat că l-a şantajat pe un primar dintr-o localitate din Arad chiar în emisiunea sa de la OTV. Şi cică i-ar fi cerut cam 200.000 de euro, că să nu mai zică treburi nasoale despre acesta.
Habar nu am şi nici nu mă interesează dacă lucrurile stau sau nu aşa. Nu dau doi bani pe Dan Diaconescu şi nici pe partidul său, care mai are un pic şi fuge cu totul la PSD. Eu doar constat că în acel dosar de şantaj, Dan Diaconescu a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu executare. Asta înseamnă că el mai are vreo două căi de atac, iar decizia finală ar putea fi şi de achitare. Să nu uităm că şi Dan Voiculescu, patronul Antenelor, a fost condamnat anul acesta la 5 ani de închisoare, tot cu executare, însă tot de prima instanţă, Judecătoria Bucureşti, dacă nu cumva greşesc. Ca fapt divers, acum vreo 20 de ani, Dan Diaconescu a lucrat la unul din ziarele lui Dan Voiculescu, de unde putem trage concluzia glumeaţă că încet-încet "redacţia" se strânge după gratii.
Nu de puţine ori s-a afirmat că Dan Diaconescu practica şantajul la OTV. În plus, s-a spus că dacă aveai un caz "dificil" şi vroiai să îţi susţii cauza în direct la OTV, trebuia să plăteşti înainte minim 2.000 de euro, în funcţie de ora la care doreai să intri pe post. Adică, după-amiaza era un tarif, iar seara, la şoul prezentat de însuşi guru Dan Diaconescu, suma putea lua lejer proporţii.
Ca şi în cazul lui Gigi Becali, Dan Diaconescu ar putea merge la puşcărie, dar în urma lui rămân yacht-uri, Bentley-uri, vile şi milioane de euro, care îl aşteaptă cu nerăbdare pe patronul OTV să îşi ispăşească pedeapsa de 3 ani.