• partida contând pentru etapa a 7-a începe la ora 11.00
După succesul de miercuri din Cupa României, Dacia Unirea, locul al 18-lea în clasamentul Ligii a II-a, revine astăzi în faţa propriilor spectatori, într-o partidă cu Pandurii Tg. Jiu, formaţie aflată pe poziţia a 8-a.
Odată cu venirea lui Florentin Petre, echipa brăileană de fotbal a început să joace altceva, se apără mai bine, iar în faza de atac a pus destule probleme adversarelor, iar acest lucru s-a reflectat în partidele oficiale. Dacia Unirea a remizat, 2-2, la Baloteşti şi, la mijlocul acestei săptămâni, a reuşit să acceadă în şaisprezecimile Cupei României la fotbal.
Echipa este în creştere de formă, iar noile achiziţii par a fi inspirate, fapt pentru care astăzi, în etapa a 7-a a Ligii a II-a, Dacia Unirea are şanse mari de a-şi trece în cont prima victorie din actuala stagiune fotbalistică.