Dacia Unirea, învinsă la limită, 0-1, pe Municipal de CSM Focșani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dacia Unirea, învinsă la limită, 0-1, pe Municipal de CSM Focșani

• golul de trei puncte a fost marcat din penalty, de Sergiu Arnăutu, în minutul 58

 

Dacia Unirea, cu același lot de jucători foarte tineri, dacă ținem cont de faptul că Răileanu este născut în 2007, Stepanenco și Simion în 2006, iar Boroșu în 2005, a pierdut cu 1-0 partida de pe teren propriu, cu CSM Focșani, golul care a făcut diferența fiind înscris din penalty, în minutul 58, de Sergiu Arnăutu.

Formația brăileană, cu lotul cel mai tânăr din Liga a III-a, a făcut un joc defensiv foarte bun și a trecut cu bine peste mai multe momente dificile. Pe contraatac, Dacia Unirea a creat în câteva rânduri panică în jumătatea adversă, prin Vali Robu, și de a această dată unul dintre cei mai buni jucători de pe teren, însă ocazii clare de gol nu a avut.

Taciuc a irosit prima mare șansă de a deschide scorul dar nu a găsit poarta din 4-5 metri, în minutul 8. Pasăre (min. 34) nu a reușit să-l învingă pe Butunoiu într-un duel unu la unu. La ultima fază a primei reprize, Zaharia a centrat din corner iar Butunoiu a scos mingea de sub transversală șI, după primele 45 de minute, scorul a rămas egal, 0-0. CSM-ul a dominat teritorial și în partea a doua a meciului iar Zaharia (min. 54) a irosit o mare șansă de a marca. El a șutat de la marginea careului direct în brațele portarului Butunoiu.

Soarta meciului s-a decis în minutul 58, când Butunoiu l-a faultat în suprafața de pedeapsă pe Pasăre, iar arbitrul de centru a arătat punctul cu var. Arnăutu a marcat și toate punctele au plecat la Focșani.

Echipa adversă putea să mai înscrie un gol în minutul 72, când Sorin Săpunaru a șutat de la 6 metri, poziție centrală, însă Butunoiu a avut un reflex salvator, iar partida s-a încheiat cu victoria la limită, 1-0, a echipei din Focșani.

“A fost unul dintre cele mai bune jocuri pe care le-am făcut în acest sezon competițional. Dacă nu exista acel penalty, puteam obține un punct. Mai sunt patru etape de disputat și trebuie să mai acumulăm puncte. Suntem în creștere valorică, eu cred că putem să obținem puncte în acest final de an competițional”, ne-a declarat antrenorul Marian Samuilă.

Dacia Unirea: Butunoiu – Stepanenco (min. 81: Ghiță), Ene, Sava, Simion (min. 87: Dragomir) – V. Robu, Răileanu (min.60: Buhăescu), Marc, Boroșu – Vartolomei, Duțu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro