"Nici vorba de asa ceva. Eu am spus-o de la inceput. Eu sint la o virsta la care nu pot accepta asa ceva. De fapt nu am acceptat niciodata, ba mai mult, atunci cind eram tinar eram foarte orgolios si ambitios. Eu am antrenat 12 ani in Turcia si am avut succese. Acolo cistigi greu fiecare punct pentru ca acolo nu sint butoane. Acolo trebuie sa fii performant. Pai, daca se intimpla asa ceva, eu in secunda unu am plecat. Am si eu niste principii. Eu sint maleabil, discut, pina se ajunge la un punct. Si apoi, la revedere! In momentul in care se ajunge sa-mi faca cineva echipa, le spun “la revedere”. Nu se poate asa ceva, nu se discuta. Inca o data, ca sa fie clar, in secunda unu am plecat", a declarat Multescu.
In ceea ce priveste declaratiile aparute in jurul cazului "milionului de dolari" pe care fostul actionar dinamovist Gigi Netoiu spune ca presedintele Consiulului de Administratie al clubului "alb-rosu", Nicolae Badea l-ar fi primit de la Gigi Becali, Multescu vrea sa tina departe echipa de astfel de probleme. "Nu putem comenta noi problemele conducerii. Am discutat si cu jucatorii si am decis sa ne detasam de astfel de probleme. Vreau sa-i tin departe de astfel de lucruri. e problema conducerii si asa va ramine. Pe noi nu ne intereseaza si nu trebuie sa ne afecteze, chiar daca se intimpla acest lucru colateral. In fiecare zi le-am explicat jucatorilor ca nu e treaba noastra, ca noi sintem platiti sa ne facem treaba si atit", a declarat antrenorul formatiei din Soseaua Stefan cel Mare.
Tehnicianul dinamovist infirma si zvonurile conform carora ar exista discutii in contradictoriu intre el si jucatori: "Cum adica nu ma pot impune in vestiar? Din punctul meu de vedere sint interese care vor sa dezbine echipa si sa ne creeze probleme mai multe decit avem. Nu stiu de unde apar. Ce probleme sa avem in vestiar? Sint discutii normale. Sintem o familie si trebuie sa avem discutii, dar e departe de a spune ca e debandada in vestiarul lui Dinamo. Pai daca la noi e debandada, cind i-a dat Ferguson cu gheata in cap lui Beckham ce a fost? Eu nu sint genul de om care se impune cu parul, cu pumnul sau cu injuraturile. Eu vreau sa avem un dialog civilizat, pentru ca eu ii respect pe jucatori, sa contribui la educatia lor, sa creez niste oameni educati, niste personalitati. Pentru asta ce sa fac, sa ma impun cu parul? Eu am dialog cu ei si in cabina si in particular. Continuu, pentru ca daca nu exista dialog nu poti sa faci treaba".
Multescu recunoaste ca au existat doua mici incidente cu Ionel Danciulescu si Andrei Margaritescu in timpul meciului cu Gloria Bistrita, dar spune ca jucatorii si-au cerut scuze pentru iesirile lor la finalul partidei. "In meciul cu Gloria Bistrita, Danciulescu a vrut sa mai joace, ce e rau in asta? Am discutat cu el dupa meci si nu au fost alte probleme, mi-a zis “Nea Gigi nu era momentul, imi cer scuze”. Am avut o discutie civilizata. La fel si cu Margaritescu. El este un inimos, a facut o greseala in teren, eu l-am corectat, dupa care a avut o scurta reactie.Si el a venit dupa meci si si-a cerut scuze, ca nu trebuia sa raspunda, ca era motivat si ca nu i-a iesit acea minge. Sint lucruri normale, dar nu inteleg de unde apar astfel de vorbe. Repet, eu nu sint tipul care sa se impuna cu parul", a mai spus Multescu.