Dacă mai ninge mult, stocurile de antiderapant ale Brăilei se termină | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dacă mai ninge mult, stocurile de antiderapant ale Brăilei se termină

• ieri după amiază, mai erau pe stoc 250 tone de sare, cantitate ce mai ajunge pentru maxim două zile de intervenţii intensive • Primăria dă asigurări că, dacă vremea rece va continua, stocurile de sare vor fi refăcute • până ieri, se cheltuise ceva mai puţin de jumătate din bugetul alocat pentru deszăpezire în actualul sezon rece, deci bani mai sunt suficienţi, chiar şi în eventualitatea în care va mai ninge şi în aprilie

 

Stocurile de sare pentru operaţiunile de combatere a poleiului de pe străzile Brăilei sunt pe punctul de se epuiza. În noaptea de luni spre marţi, în municipiu au acţionat 64 de utilaje, care au împrăştiat pe carosabilul străzilor principale, dar şi pe unele străzi secundare din cartiere, peste 144 tone de sare. Ieri după-amiază, mai existau pe stoc 250 t de sare, în condiţiile în care sunt prognozate ninsori şi temperaturi negative inclusiv până vineri, 23 martie. Conducerea Primăriei dă asigurări, totuşi, că nu vor fi probleme. “Dacă se ajunge la epuizarea stocurilor de material antiderapant, cei trei operatori de salubritate care se ocupă de deszăpezire în municipiu vor mai achiziţiona o cantitate de sare suficientă pentru combaterea eficientă a poleiului pe perioada cât va mai ţine vremea rea. În niciun caz nu vom lăsa străzile acoperite de polei”, ne-a declarat primarul Marian Dragomir, adăugând că Primăria dispune în continuare de un buget suficient pentru derularea operaţiunilor de deszăpezire. Conform procedurii, materialul antiderapant este achiziţionat de operatorii de salubritate - ECO, RER şi Braicata -, care la rândul lor au închiriat utilaje cu lamă şi sărăriţe de la diverse firme de construcţii şi din domeniul agricol. La final, Primăria va deconta atât cantitatea de sare achiziţionată cât şi combustibilii şi timpul de lucru al fiecărui utilaj în parte.

Până la începutul acestei săptămâni, se cheltuise aproape jumătate, mai exact 45%, din bugetul alocat pentru combaterea poleiului şi zăpezii în actualul sezon rece. Reamintim că, iniţial, bugetul pentru deszăpezire a fost de 3,3 milioane lei (33 miliarde de lei vechi n.n.), însă la sfârşitul lunii februarie, când iarna era pe sfârşite şi nu se gândea nimeni că în martie va ninge mai mult decât în decembrie, ianuarie şi februarie la un loc, Primăria a relocat o parte din bani pentru alte proiecte. În total, a fost luată de la deszăpezire suma de 600.000 lei (6 miliarde de lei vechi n.n.). Astfel, s-a alocat suma de 75.000 lei pentru achiziţionarea şi montarea unei instalaţii pentru stingerea incendiului la Grădiniţa nr. 37. Alţi 200.000 lei, din rezerva pentru deszăpezire, s-au redistribuit în vederea realizării unei statui a domnitorul Vlaicu Vodă, de la care avem prima atestare documentară a Brăilei. Pentru un studiu de audibilitate a sirenelor de alarmă din municipiu s-au dat 25.000 lei. În fine, o sumă de 100.000 lei a fost destinată finanţării unor proiecte de casă ce ar urma să fie puse la dispoziţia tinerilor care primesc terenuri pentru a-şi construi locuinţe, în baza Legii 15 din 2003, iar 200.000 lei au fost redistribuţi pentru amenajarea unui Centru Medical de Permanenţă în cartierul Vidin.

Chiar şi aşa, din suma de 2,7 milioane de lei rămasă s-au cheltuit până în prezent doar circa 1,3 milioane. Banii rămaşi sunt suficienţi pentru a asigura o deszăpezire eficientă pe timpul acestei ultime răbufniri a iernii, chiar şi în eventualitatea în care ar mai urma să ningă şi pe parcursul lunii aprilie. Primarul Marian Dragomir ne-a spus că banii care vor rămâne în cont după ce primăvara îşi va intra pe deplin în drepturi vor fi “reportaţi” pentru deszăpezirea din viitorul sezon rece, începând cu luna noiembrie a acestui an.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro