Dănuţ, vicepreşedinte al Comisiei pentru învăţământ din Senat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dănuţ, vicepreşedinte al Comisiei pentru învăţământ din Senat

Parlamentarul PNL Dănuţ Mihai este, începând de ieri, vicepreşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din cadrul Senatului. Anunţul a fost făcut de chiar de către senator, pe pagina personală de Facebook. "Astăzi (n.r. marţi), în plenul Senatului, au fost anunţate câteva modificări în componenţa unor comisii. Una dintre acestea mă vizează în mod direct pentru că voi activa în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport în calitate de vicepreşedinte", a postat acesta, fără a da prea multe detalii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro