C.V. Tudor: "Să-i transmiteţi lui Bunea Stancu că de azi cariera lui politică s-a terminat!" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

C.V. Tudor: "Să-i transmiteţi lui Bunea Stancu că de azi cariera lui politică s-a terminat!"

* "dacă interesul public spune ca dintr-o asemenea funcţie să zboare acela care a dezonorat funcţia, niciun sacrificiu nu e prea scump", a motivat Vadim decizia lui Romeo Crîşmariu de a se retrage din cursa pentru fotoliul CJ, susţinându-l astfel pe Sergiu Diacomatu

Fondatorul Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor, a poposit ieri în Brăila pentru a se întâlni cu simpatizanţii săi, membrii de partid şi brăilenii curioşi să îl vadă. Acesta şi-a lansat ultima carte, intitulată "Cele mai frumoase aforisme" şi a făcut oficializarea listelor candidaţilor PRM la primăriile din judeţ, Consiliul Local şi Consiliul Judeţean. După un lung discurs despre filme, întâmplări amuzante, teme istorice şi comentarii la adresa altor politicieni, Corneliu Vadim Tudor a vorbit şi despre lucruri mai serioase - recentele schimbări care au avut loc în cadrul filialei brăilene PRM. "Au fost discuţii în legătură cu filiala Brăila, pentru că familia Moisescu era total insubordonată faţă de noi şi aveam informaţii că pusese filiala la picioarele unui oarecare Bunea Stancu - care nu a vrut să ne închirieze nouă sala Teatrului «Maria Filotti». Să-i transmiteţi din partea mea că de azi cariera lui politică s-a terminat! Nu mă cunoaşte pe mine!", a spus Vadim, în stilul său caracteristic. În ceea ce priveşte decizia lui Romeo Crîşmariu de a se retrage din cursa pentru conducerea CJ Brăila, europarlamentarul l-a lăsat pe fostul deputat Dan Zamfirescu să explice, menţionând că este mai bine informat în această privinţă. "Tocmai acest lucru l-a determinat pe domnul preşedinte Romeo Crîşmariu să se retragă - schimbarea acestui Bunea Stancu. Prin coalizarea celorlalte forţe în afara celor din USL s-a decis sprijinul acestui candidat independent, Sergiu Diacomatu, pentru a-l înlocui pe actualul preşedinte, care după câte am înţeles este destul de pătat. Brăila cred că merită un om destoinic, care să păstreze şi să gestioneze banii cum trebuie în judeţ", a spus Dan Zamfirescu. În completarea acestuia a intervenit şi liderul PRM-ist, care a menţionat: "Ulterior vor avea loc negocieri, important e cu câţi oameni intrăm şi eu sper să intrăm în Consiliul Judeţean - dacă nu vom fi furaţi prea tare. Dacă interesul public spune ca dintr-o asemenea funcţie să zboare acela care a dezonorat funcţia, niciun sacrificiu nu e prea scump", a încheiat Vadim.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro