Initial, familia a facut o plingere impotriva respectivei ordonante ce a fost inaintata procurorului ierarhic superior, la vremea respectiva prim-procurorul Mariana Ioan, iar raspunsul primit a fost acela ca solutia procurorului criminalist e buna. Ulterior, in luna ianuarie a acestui an, s-a facut o plingere si la Tribunalul Braila, unde avocatul familiei decedatului a solicitat trimiterea dosarului la Parchet pentru completarea cercetarilor si refacerea actelor de la dosar. Decizia instantei a fost cea de respingere a plingerii, ca fiind nefondata. Urmatorul pas a fost Curtea de Apel Galati, unde un complet de 3 judecatori a decis retrimiterea dosarului la Parchetul de pe linga Tribunalul Braila, pentru completarea urmaririi penale.
"La Curtea de Apel Galati am semnalat modul lacunar in care s-a efectuat aceasta ancheta, iar ei au trimis dosarul inapoi spre cercetare. Pentru ca hotaririle in penal nu se comunica, singura modalitate de a afla ce scrie in decizie era studierea dosarului. Nici in ziua de astazi, ca si aparator al partii vatamate, nu am reusit sa vad aceasta decizie. Vazind ca se pun piedici am cerut verbal, dar si in scris, in data de 3 octombrie, sa studiez dosarul si sa fac copii xerox dupa actele existente, dar nu am primit nici un raspuns. Am fost la procuror, care mi-a aratat dosarul si mi-a spus ca daca vreau sa fac copii am nevoie de cerere aprobata. Cererea este facuta, dar nu stiu daca are aprobare sau nu", ne-a precizat Romeo Simici, avocatul familiei Gheorghita.
Avocatul a atras atentia ca ancheta "a sarit" peste etape ale urmaririi penale
Atunci cind a solicitat Tribunalului continuarea cercetarilor, avocatul le-a precizat judecatorilor ca s-a trecut peste anumite etape ale urmaririi penale: lipseste fisa de cazier a invinuitului, cercetarea la fata locului s-a facut lapidar, nu s-a gasit arma crimei si nu s-au facut perchezitii domiciliare legat de faptul ca lipsea arma. De asemenea, acesta a precizat ca era necesar si un experiment judiciar pentru a se stabili daca leziunile pe care le avea decedatul se puteau produce in felul aratat de faptuitor si ca se putea face si o reconstituire in acest sens.
Cu toate acestea, verificind ordonanta atacata, instanta braileana a constatat ca: "urmarirea penala, ca prima faza a unui proces penal, s-a desfasurat cu respectarea riguroasa a dispozitiilor procedurale si procesuale, probatoriul nefiind "fabricat", in cauza administrindu-se o proba stiintifica (raportul de constatare medico - legala si planse foto) care releva punctual etapele agresiunii, proba care se coroboreaza cu depozitiile martorilor oculari, indiferent ca acestia erau prieteni, rude ori vecini ai victimei sau prieteni ai invinuitului. Prin aparatorul sau, petentul a sustinut ca “nu sint deslusite pe deplin toate aspectele cazului”, fara sa argumenteze cum ar fi schimbat cursul anchetei atasarea la dosarul cauzei a fisei de cazier a invinuitului, efectuarea de perchezitii domiciliare, efectuarea unui experiment judiciar si supunerea invinuitului testului poligraf".
Pentru aceste motive, Tribunalul Braila a respins ca nefondata plingerea si a mentinut solutia din ordonanta atacata.
Legitima aparare, dar martorii nu au vazut nici un cutit
Avocatul familiei Gheorghita ne-a precizat ca toti martorii lui Soare declara ca victima a coborit cu un cutit, in timp ce martorii partii vatamate sustin ca nu avea nici o arma si ca respectivul cutit care a fost gasit in spatele lui Soare nu a fost recunoscut ca apartinind decedatului, de catre cei apropiati acestuia. Mai mult, conform martorilor invinuitului, dupa finalizarea conflictului, Soare a fost carat in spate si dus la spital, dar ceilalti martori spun ca acesta mergea foarte bine si nu au vazut nici un cutit in spatele lui si ca l-ar fi auzit spunind: "Hai sa mergem ca l-am taiat pe ala, cred ca l-am omorit", dupa care ar fi fugit printre blocuri impreuna cu cel care-l insotea.
Incercind sa demonstreze ca declaratiile martorilor lui Soare pot fi considerate nesincere, avocatul familiei Gheorghita a precizat ca nu s-a facut nici o reconstituire la fata locului, din care sa reiasa unde era pozitionat fiecare martor, pentru a stabili ce se putea observa din pozitia respectiva. "Toti martorii lui Soare au vazut cele 2 cutite, unul in mina si unul la spatele victimei, dar nici unul nu a vazut momentul in care Soare i-a aplicat lovituri de cutit celui decedat, la picioare. Un singur martor declara ca l-a vazut cu cutit in mina, dar ceilalti nu l-au vazut si nici nu si-au explicat de ce a cazut agresorul, in conditiile in care Soare tipa “Ma taie, ma omoara!”. Procurorul a facut o afirmatie in actul de scoatere de sub urmarire penala in care a apreciat ca fiind nesincere marturiile martorilor celui decedat, desi tocmai martorii lui Soare zic ca nu au vazut, in conditiile in care ar fi trebuit sa vada", a mai adaugat avocatul familiei Gheorghita.
Filmul evenimentelor, vazut prin ochii procurorului
Din ordonanta de scoatere de sub urmarire penala a lui Soare, emisa de procuror la mai putin de 2 luni de la comiterea faptei, reiese ca decedatul a coborit din casa avind in mina, la vedere, un cutit. Initial cei doi s-au amenintat si injurat reciproc, iar Soare a folosit un spray iritant lacrimogen, a aruncat cu pietre spre victima si a incercat sa fuga. Procurorul mai sustine ca asistentul medical l-a prins pe invinuit si i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii si piciorul, iar acesta a cazut in genunchi. Pentru a scapa de loviturile pe care Gheorghita i le aplica, Soare l-a incolacit cu bratele, dupa solduri, moment in care a gasit la briul pantalonilor victimei un cutit, cu care i-a aplicat 2-3 lovituri, taind-o pe aceasta in zona coapsei stinga si spre spate.
Dupa aceasta secventa, Soare a reusit sa se ridice in picioare si a incercat sa fuga, intorcindu-se cu spatele. Victima l-a prins pe invinuit cu mina stinga de umar si cu mina dreapta, inarmata, i-a infipt cutitul in spate. Reactia pe moment a invinuitului a fost de a se apara fata de o posibila repetare a loviturii cu cutitul, intorcindu-se in piruieta si intentionind sa o loveasca pe victima cu cutitul pe care l-a luat de la briul ei si pe care il tinea in mina dreapta, vizind bratul - umarul sting al acesteia. Insa, in miscare, victima a fost lovita - injunghiata cu cutitul in hemitorace sting, dupa care a incetat conflictul.
"O incaierare a fost acolo, dar in nici un caz nu poti sa spui ca e legitima aparare atita timp cit Soare a fost cel care a infipt cutitul primul. Mai mult, daca decedatul nu a folosit cutitul si a dat cu pumnii si cu piciorul, inseamna ca nu avea intentii criminale", a mai adaugat avocatul familiei Gheorghita. Contactat de reporterii nostri, Fanel Mihalcea, prim procurorul Parchetului de pe linga Tribunalul Braila, ne-a confirmat faptul ca dosarul "Soare" se afla din nou in cercetari: "Curtea de Apel Galati a admis plingerea formulata de familia victimei si a trimis dosarul la Braila, pentru completarea urmaririi penale. De asemenea, se audiaza martorii si se fac verificari. Intrucit, conform legii, cauza nu putea fi instrumentata de acelasi procuror, aceasta se afla in lucru la un alt procuror". Demn de mentionat este si faptul ca Mihai Danut Soare face parte din gruparea "Vincler" din Obor.