Cursurile se vor desfăşura la sediul AJF de la Sala Polivalentă, condiţiile de participare fiind următoarele: sunt acceptaţi tineri, băieţi şi fete, având vârsta minim 16 ani, cel puţin 1,70 metri şi greutatea proporţională cu înălţimea.
Conducerea AJF a precizat faptul că niciun cursant nu va fi nevoit să plătească pentru participare.
Informaţii suplimentare se pot primi la sediul AJF în fiecare zi de luni până vineri între orele 9.00 şi 15.00.