Este din ce in ce mai clar ca la CF Braila lucrurile s-au schimbat cu 180 grade. Pe linga crearea unui lot competitiv, care sa abordeze cu sanse reale promovarea in Liga a II-a, noii sefi incearca sa lucreze si la imaginea gruparii fotbalistice brailene. Astfel, s-a desfiintat postul de secretar general, detinut de Octavian Ulman, personajul care a avut practic, in mina, friiele echipei in ultimii ani. Gonit de Huseyin Tekinalp in perioada in care investitorul turc s-a ocupat de destinele echipei Dacia Unirea, Ulman a revenit in forta si cu toate ca nu a avut posturi importante, el a fost, de fapt, omul care a condus din umbra clubul brailean. Octavian Ulman a fost unul dintre cei mai controversate personaje de la stadionul Municipal, iar in perioada cit a guvernat, sponsorii au fugit de acest club ca de ciuma.
Acum a fost trecut in rezerva si odata cu el au mai plecat alte cinci persoane printre care s-a aflat si antrenorul de la Centrul de copii si juniori, Nicu Pascu. Motivul pentru care a fost destituit Pascu a fost acela ca pe linga postul de antrenor la CF Braila, el se mai ocupa de doua echipe, Viitorul Insuratei si Blazer Braila.
"Ce rost avea sa mentinem o schema asa de incarcata, din moment ce doi-trei oameni pot rezolva toate problemele clubului? A fost reconfirmat in functia de director executiv Marian Neta, iar Ionel Dragoi va indeplini rolul de organizator de competitii, insa cei doi se vor ocupa si de alte probleme de la club" a declarat directorul SC Concivia SA, Ionel Avram.