Ca în fiecare an, în septembrie, Primăria Surdila Greci organizează "Cupa Surdila Greci la Oină", ajunsă acum la ediţia cu numărul opt. Evenimentul programat pentru sâmbătă, 20 septembrie, face parte din programul special dedicat zilelor comunei. Organizator este Asociaţia "Club Sportiv Victoria Surdila Greci" cu sprijinul primăriei comunei şi Asociaţiei Judeţene de Oină, beneficiind de finanţarea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Brăila. Aşa cum a explicat preşedintele consiliului director al Asociaţiei "Club Sportiv Victoria Surdila Greci", Aurel Mocanu, competiţia reprezintă reînnodarea unei tradiţii de peste 100 de ani de practicare în zona noastră a sportului tradiţional - oina. De altfel, la evenimentul sportiv vor participa 3 echipe de oină din judeţul nostru, iar jocurile se vor desfăşura între orele 14.30 şi 17.30 pe terenul de sport chiar din centrul comunei.