pentru constructia de case nu se obtin la fel de usor ca cele pentru cumparare, fiind impuse conditii si termene suplimentare de catre banca.
Prima conditie este ca solicitantul sa aiba un teren pe care sa poata construi locuinta. In cazul in care nu il are deja, poate sa-l cumpere
apelind tot la banca pentru a obtine finantare. Acest lucru ii va diminua insa sansele de a obtine un credit substantial pentru constructia
casei.
Urmatorul pas consta in realizarea proiectului casei, cu ajutorul unui arhitect. Acesta trebuie sa conceapa un proiect care sa
respecte normele de siguranta cerute in cazul unei asemenea constructii. Tot arhitectul va realiza si un material pentru construirea
casei.
Apoi solicitantul creditului trebuie sa decida, inainte de a depune dosarul la banca, cine va construi locuinta. Poate apela la o
firma de constructii sau o poate realiza in regie proprie, adica procurindu-si singur materialele necesare si angajind o echipa de muncitori
care va realiza constructia conform proiectului.
La depunerea dosarului de credit solicitantul va atasa, in afara actelor solicitate in
cazul cumpararii, proiectul de casa cu toate autorizatiile de constructie si devizul cheltuielilor. Acesta din urma va trebui sa contina o
estimare, generala si pe etape, a costurilor de constructie a locuintei. Nu trebuie uitat ca banca finanteaza maximum 75% din costul
total.
Indiferent daca este cazul realizarii constructiei in regie proprie sau de catre o firma specializata, banca va acorda banii in
transe. Astfel, prima transa va fi eliberata pentru realizarea fundatiei casei, a doua transa pentru ridicarea primului nivel si tot asa pina
la finalizarea constructiei.
Banii alocati pentru fiecare dintre etape trebuie justificati. Dupa finalizarea turnarii fundatiei,
solicitantul trebuie sa dovedeasca cu facturi o parte sau intreaga suma acordata de banca pentru acea etapa. De exemplu, Volksbank cere
justificarea a 50% din imprumutul acordat. In cazul unui credit de la Raiffeisen trebuie justificata 70% din suma, restul fiind considerate
costuri de manopera. Sint insa banci care solicita si justificarea intregii sume. La constructiile realizate de firme specializate, toate
bancile cer justificarea intregii sume acordate in cazul unei transe. In cazul in care nu se poate dovedi cu facturi procentul din imprumut
solicitat de banca, creditarea se suspenda si solicitantul trebuie sa restituie suma acordata pina in acel moment.
Ca si in cazul
cumpararii de locuinte, solicitantul are la dispozitie o anumita perioada din momentul aprobarii creditului pina cind incepe sa foloseasca
banii. De obicei este vorba de o luna de zile. La Volksbank, daca solicitantul nu poate incepe constructia, din diferite motive, banii
acordati in prima transa pot fi folositi si dupa 6 luni. In tot acest timp, insa, solicitantul va trebui sa plateasca un comision lunar de 35
de euro.
Avansul de 25% din suma necesara construirii locuintei trebuie dovedit inainte de acordarea primei transe. Rambursarea creditului
se face din luna imediat urmatoare acordarii primei transe, ratele fiind calculate tinind cont de valoarea aprobata a imprumutului. La unele
banci exista si posibilitatea obtinerii unei perioade de gratie, de pina la 12 luni sau chiar mai mult. In acest interval, clientul plateste
doar dobinda aferenta creditului.