Cum s-a împărţit mita de milioane de dolari în Dosarul Microsoft | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cum s-a împărţit mita de milioane de dolari în Dosarul Microsoft

Omul de afaceri Nicolae Dumitru a cerut şi primit, prin firma sa, 7,65 milioane de dolari provenind de la Fujitsu Siemens Computers pentru a interveni la Şerban Mihăilescu şi Dan Nica, în contractul licenţelor Microsoft, potrivit DNA. Dorin Cocoş a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu.
Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă transmis marţi, că omul de afaceri Nicolae Dumitru şi-ar fi exercitat influenţa asupra lui Şerban Mihăilescu şi Dan Nica, membri ai Guvernului la data faptelor, pentru a obţine încheierea contractului de închiriere a licenţelor Microsoft.
Potrivit anchetatorilor, contractul cadru de închiriere de licenţe Microsoft, din 15 aprilie 2004, ar fi fost încheiat în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47 la sută acordat de Microsoft în considerarea Guvernului şi, implicit, permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate.
Contractul cadru s-ar fi încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, invocându-se, în mod nereal, calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preţ cu cel puţin 40 la sută mai mare faţă de cel real, având la bază un necesar nefundamentat, susţin procurorii.

Reţeaua Cocoş

La rândul său, Dorin Cocoş a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro au ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari, potrivit DNA.
"În cursul procedurii de achiziţie, pentru a asigura asocierii având ca lider D-CON.NET AG atribuirea contractului, Cocoş Dorin a pretins de la o persoană implicată în cauză, foloase necuvenite pentru el, pentru Gheorghe Ştefan şi pentru Gabriel Sandu, după cum urmează: Gabriel Sandu - 2.700.000 euro şi 1.800.000 euro, Gheorghe Ştefan - 4.000.000 euro, Dorin Cocoş - 9.000.000 euro", potrivit procurorilor DNA.
Anchetatorii susţin că, pentru a putea efectua plata sumelor pretinse de Dorin Cocoş, Ştefan Gheorghe şi Gabriel Sandu, a fost înfiinţată o firmă, în contul căreia D-CON.NET.AG a virat toate sumele necesare.
Cei trei au fost reţinuţi ieri şi duşi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro