• în urmă cu un secol şi jumătate, catedrala de pe fosta stradă Slătineanu, actuala stradă Ana Aslan, a doua ca vechime din Brăila, era şi turn de observaţie pentru pompieri • că este aşa, o spun documentele vremii • prima biserică, de la 1835, a ars, culmea, din vina pompierilor, însă negustorii au clădit o catedrală şi mai frumoasă • în 1928, în parohia “Sf. Nicolae” trăiau 530 de români, 850 de evrei, 470 de greci şi 50 de catolici
Dincolo de legendă, există oameni şi locuri. Există fapte şi există monumente care, dacă nu ar mai fi, Brăila noastră ar rămâne despuiată de podoabe, ca o mireasă fără de veşmânt, lăsată în uitare.
Ctitorită pe banii orăşenilor înstăriţi, pe locul unei mai vechi biserici mistuite de incendiu, actuala biserică “Sf. Nicolae”, de pe strada Ana Aslan, nr. 12, reprezintă unul din simbolurile Brăilei moderne. În urmă cu mai bine de un secol şi jumătate, când a fost ctitorită, biserica – mai bine zis clopotniţa bisericii – era şi foişor de foc. Acolo se dădea alarma când în oraş izbucnea un incendiu. Într-un răspuns al epitropiei Bisericii “Sf. Nicolae” către Protopopiatul Brăila, datat 19 mai 1928 şi semnat de preotul paroh Pandele Mateescu, se precizează, printre altele: “Una din turlele bisericii, cea din faţă, servea ca turn de observaţie al pompierilor, pentru anunţarea incendiilor, prin sunetul clopotelor”. După ce se trăgeau clopotele de la “Sf. Nicolae”, concomitent, în tot oraşul se trăgeau clopotele “de foc” şi se puneau în mişcare pompierii, obicei care s-a perpetuat, în zonele rurale, până în ziua de astăzi.
Catedrala a renăscut din propria cenuşă
Amplasată în inima oraşului, la intersecţia străzii Ana Aslan cu Şcolilor, pe fosta stradă Slătineanu, biserica închinată Sfântului Ierarh Nicolae a fost ridicată între anii 1835 şi 1837, de către enoriaşii ortodocşi, cu sprijinul municipalităţii, care a pus la dispoziţie terenul. Construită din cărămidă parţial arsă, mai degrabă chirpici, vechea biserică a fost sfinţită în anul 1837 de Preasfinţitul Episcop Chesarie al Buzăului. Prima carte tipărită la Brăila, în anul 1838, “Cuvânt la sfinţirea bisericii “Sf. Nicolae”, relatează despre acest eveniment. Cartea a fost scrisă de pitarul Ioan Penescu, primul profesor al şcolii publice din Brăila, care făcea parte din consiliul parohial al bisericii. De altfel, vizavi de biserică, tot pe vechea stradă Sf. Nicolae, se afla prima şcoală publică, unde a slujit pitarul Ioan Penescu.
Considerată cea mai înaltă construcţie din oraş, clopotniţa bisericii “Sf. Nicolae” a devenit “foişor de foc”, adică turn de observaţie al pompierilor, după cum relatează documentele vremii. În anul 1928, spre exemplu, preotul paroh Pandele Mateescu întocmea un istoric al bisericii, în care preciza acest lucru şi, în plus, informa despre componenţa populaţiei din parohie, după confesiune. Aşa aflăm că, la acea dată, trăiau aici 530 români ortodocşi, 470 greci, 50 de catolici şi, atenţie, 850 de evrei. Altfel spus, în parohia “Sf. Nicolae” trăiau mai mulţi evrei decât români ortodocşi. Acum mai sunt vreo 25 în toată Brăila.
Documentul precizează, de asemenea, că, în 1859, vechea biserică - a doua ca vechime din Brăila după “Sfinţii Arhangheli” - a luat foc din neglijenţa unui pompier (se spune că acesta ar fi fumat în clopotniţă), arzând din temelii. “Biserica veche a ars la 6 octombrie 1859, din neglijenţa unui pompier, incendiul izbucnind în clopotniţa ce era şi foişor de foc, apoi s-a extins la întreaga construcţie”, consemnează pr. Mateescu.
La scurt timp, însă, un grup de negustori creştini şi-a propus să reconstruiască biserica pe acelaşi amplasament, mult mai mare şi mai trainică decât prima. Biserica “Sf. Nicolae” cea nouă a fost ridicată cu bani proveniţi din donaţiile ctitorilor Filip Banu, Ioan Ceauşoglu, George Papazovici, Dimitrie Stan, Hagi Dimitrie Cristodulo şi Vasile Paleologu. Alte fonduri au venit de la două societăţi de asigurare, dar şi din subvenţii acordate de municipalitate. Construită între anii 1860 şi 1865, după planurile arhitectului Dimitrie Poenaru, biserica-monument era una de mari dimensiuni, solidă (din cărămidă arsă, pe fundaţie de piatră), în stil neogotic. Turnul ridicat în mai multe etaje a fost înzestrat cu un ceas cu patru cadrane, iar uşile de la intrare au fost fixate în ancadramente din marmură albă.
Pictura bisericii “Sf. Nicolae” a fost realizată în anul 1865, de pictorul Petre Alexandrescu, absolvent al Academiei de Pictură din Roma - realizatorul picturii de la Mânăstirea Antim din Bucureşti - într-un stil care aminteşte de Renaşterea italiană. Catapeteasma este opera sculptorilor Petre şi Mihail Babic, iar întregul plafon al bisericii se sprijină pe zece coloane. Icoanele împărăteşti ale bisericii, îmbrăcate în argint aurit, precum şi alte odoare sfinte, unele datând din prima jumătate a secolului XIX, sunt bunuri de patrimoniu.
Biserica a devenit catedrală a Brăilei, prin Decret Regal, în anul 1894, iar curtea a fost transformată în părculeţ. În faţa sfântului lăcaş, se afla o mică piaţetă. “Sf. Nicolae” a fost catedrală a Brăilei chiar şi după venirea comuniştilor la putere. Până la ridicarea Catedralei “Naşterea Domnului” din Bariera Călăraşilor, mai bine de un secol, la “Sf. Nicolae” aveau loc cele mai importante evenimente religioase ale oraşului. De aici pornea procesiunea de Bobotează, cu preoţi în frunte, şi tot aici erau întâmpinaţi, cu Te-Deum, oaspeţii de seamă şi conducătorii României Mari, inclusiv Regele şi Regina, în perioada de glorie a oraşului-port.
Odată cu proclamarea Sfântului Nicolae drept Ocrotitor al Brăilei (1993), an de an, pe 6 decembrie, la catedrala de pe Ana Aslan, Înaltpreasfinţitul Casian al Dunării de Jos oficiază Sfânta Litrughie şi le împarte daruri copilaşilor. La biserica “Sf. Nicolae” vin să se roage şi răi şi buni, săraci şi bogaţi, deopotrivă. Tuturora, “Moş Nicolae” cel milostiv le dăruieşte, fără părtinire, nădejde şi ajutor, ca să vadă Împărăţia Lui Dumnezeu.
