Culisele arestării fratelui preşedintelui | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Culisele arestării fratelui preşedintelui

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţînă au acreditat ideea că justiţia este la discreţia influenţelor lor, gata să abdice de la atributele şi încrederea de care trebuie să se bucure într-o societatea democratică, şi că „dreptatea" şi „libertatea" au devenit o marfă ce se poate cumpăra şi vinde, se arată în motivarea deciziei Tribunalului Bucureşti din 20 iunie prin care s-a decis arestarea preventivă a celor doi.
"Nu trebuie ignorat că cei doi au înţeles să urmărească obţinerea unor foloase substanţiale de pe urma persoanelor interesate să rezolve pe căi ilicite anumite probleme judiciare.
O astfel de optică, în care "dreptatea" şi de ce nu, faţă de specificul cauzelor ce constituiau finalitatea demersurilor ilicite făcute, "libertatea" au devenit o marfă ce se poate cumpăra şi vinde, apare ca inadmisibilă, valorile sociale atinse fiind multiple, cea mai importantă, în opinia judecătorului, fiind lezarea încrederii în sistemul judiciar şi în autoritatea judecătorească în condiţiile în care, prin presupusele acţiuni întreprinse, inculpaţii au acreditat ideea că justiţia este la discreţia influenţelor lor, gata să abdice de la atributele şi încrederea de care trebuie să se bucure într-o societate democratică", se spune în motivare, citată de agerpres.ro.

Lăsarea în libertate ar lăsa impresia unei justiţii ineficiente

Judecătorul precizează că faptele, presupus săvârşite de Mircea Băsescu şi Marian Căpăţînă, sunt de natură să provoace o puternică rezonanţă în cadrul societăţii şi că, în consecinţă, lipsa unei reacţii prompte a sistemului judiciar şi lăsarea lor în libertate ar induce perturbări grave ale disciplinei publice, ale respectului faţă de lege, stimulând temerea colectivă că justiţia nu este eficientă împotriva unor fapte deosebit de periculoase - generând astfel un sentiment acut de insecuritate.
"Chiar dacă presupusa activitate infracţională s-a derulat în perioada 2011-2012, nu se poate susţine că trecerea timpului a diluat pericolul social generat, întrucât ar însemna să se ignore nu numai caracterul evident clandestin al unor astfel de acţiuni, contextul, modalitatea şi mai ales momentul în care s-a ajuns la devoalarea acestora, dar şi impactul mai mult decât actual şi de rezonanţă în societatea românească. (...)
Se constată, în cazul tuturor persoanelor implicate, existenţa unor mentalităţi greşite, a unei percepţii eronate şi periculoase asupra actului de justiţie şi organelor abilitate să îl aducă la îndeplinire, dar şi a altor instituţii de cel mai înalt nivel în statul de drept, care impun, raportat şi la impactul faptelor de acest gen asupra opiniei publice, la sentimentul de insecuritate creat în rândul destinatarilor raporturilor penale de conformare, o reacţie promptă şi eficientă din partea autorităţilor", a apreciat magistratul.

Pericol social - eliminat, chiar şi temporar

De asemenea, judecătorul susţine că nu sunt de ignorat relaţiile dintre cei doi şi denunţători, ascendentul primilor asupra celorlalţi, interesul urmărit de către cei care au sesizat autorităţile, anume acela al recuperării banilor, posibilitatea influenţării lor.
"În consecinţă, luarea faţă de inculpaţii din prezenta cauză a unei măsuri alternative nu ar fi suficientă la acest moment de debut al procesului penal, urmând să se aprecieze asupra necesităţii luării unei altfel de măsuri pe parcursul procesului penal. Judecătorul de drepturi şi libertăţi consideră că interesul societăţii de a se afla în siguranţă şi de a elimina, măcar temporar, elementele care prezintă un grad de pericol social crescut este primordial şi trebuie să fie plasat înaintea unui posibil prejudiciu personal ce li s-ar cauza inculpaţilor prin privarea lor temporară de libertate", se subliniază în document.

Înregistrările sunt considerate legale

Pe de altă parte, înregistrările în care apar Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, puse la dispoziţie procurorilor de familia lui Bercea Mondial, sunt legale, chiar dacă ele au fost contestate de cei doi, ele putând reprezenta mijloace de probă în dosar, potrivit motivării deciziei de arestare a celor doi.
"Susţinerile apărării, în sensul inadvertenţelor de natură a releva lipsa de autenticitate şi caracterul posibil contrafăcut al înregistrărilor, nu se bazează pe elemente faptice ori concrete care să contureze o îndoială veridică asupra caracterului autentic sau complet al acestora. De altfel, pe parcursul cercetărilor în cauză se poate proceda la verificarea acestui caracter, în măsura în care se va aprecia ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă o probă ştiinţifică, care să aibă un asemenea obiectiv", susţine judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti, care, în 20 iunie a decis arestarea lui Mircea Băsescu şi a lui Marian Căpăţână.
Potrivit documentului citat, declaraţiile lui Marian Căpăţână, conform cărora el ar fi primit banii de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, sub formă de împrumut, nu sunt susţinute.
Judecătorul arată că nu există niciun document, care să ateste închierea unui contract de împrumut şi nici martori care să confirme acest lucru.

Convins că se va interveni în Justiţie

Un alt element care l-a determinat pe judecător să dispună arestarea preventivă a lui Mircea Băsescu şi a lui Marian Căpăţână constă în maniera în care a fost abordată, de către fratele preşedintelui şi de Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, problema legată de sprijinul pe care Mircea Băsescu urma să îl acorde.
Acest lucru "nu lasă echivoc asupra naturii demersurilor pe care acesta susţinea că le face, afirmaţiile sale privitoare la pedepse şi soluţii procedurale fiind de natură a-l convinge pe cumpărătorul de influenţă de realitatea acestora", a mai scris judecătorul în motivare.
Judecătorul adaugă, în documentul citat, că existenţa, în paralel, a unui dosar în care Mircea Băsescu denunţă faptul că a fost şantajat de familia lui Bercea Mondial, "nu este incompatibilă cu acţiunile presupus ilicite ale acestuia, fără a avea relevanţă, sub acest aspect, momentul în care s-au făcut respectivele demersuri şi forma sub care s-au concretizat".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro