• Mihaela a câştigat locul I la categoria Excel, considerată cea mai dificilă secţiune • proaspăt absolventă a Colegiului Naţional “Gh. M. Murgoci”, tânăra a demonstrat încă din clasa a IX-a că este o campioană, câştigând patru premii la Olimpiada Naţională de Tehnologia Informaţiei • elevii români au mai câştigat la acest campionat o medalie de aur şi una de bronz
Brăileanca Mihaela Florea scrie istorie! Proaspăt absolventă a Colegiului Naţional “Gh. M. Murgoci”, Mihaela a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podimului la Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist (MOSWC), desfăşurat în această săptămâna la New York, câştigând premiul I la categoria Excel, secţiune considerată în general ca foarte dificilă. De altfel, tânăra din Brăila, care este coordonată de prof. Paul Pruş, a participat şi anul trecut la acest campionat, câştigând locul 4 la secţiunea Microsoft Word 2013.
“Am fost profund surprinsă că am ieşit campioană mondială. Excel 2016 mi s-a părut mult mai greu în finală, decât în fazele precedente. Am avut de rezolvat, printre altele nişte diagrame dificile, care nu fuseseră incluse la pregătire. Competiţia a durată 50 minute. Nimeni n-a ieşit mai repede din sală, ca la alte probe. Anul trecut la Word 2013, credeam ca am făcut perfect, dar am ocupat doar locul 4. Performanţa actuală o s-o înscriu în CV. Sunt mult mai sigură de ceea ce ştiu, iar asta îmi ajută la dezvoltarea personală”, a spus plină de emoţie Mihaela Florea, la sosirea pe aeroportul Henri Coandă.
Performanţă au făcut şi ceilalţi doi elevi români participanţi la această competiţie: Adrian Boier, din Cluj, medaliat cu aur la secţiunea Microsoft Word 2016, şi Adrian Muntean, tot din Cluj, câştigătorul medaliei de bronz la secţiunea Microsoft Power Point 2016. Prin cele trei medalii câştigate de aceştia România înregistrează o nouă premieră spectaculoasă, contrazicând tradiţia de performanţă în cascadă a participanţilor din zonele asiatice la această competiţie.
Potrivit unui comunicat de presă al Fundaţiei EOS România, finala celei de-a optsprezecea ediţii a competiţiei Microsoft Office Specialist World Championship 2019 s-a desfăşurat anul acesta la New York, între 28-31 Iulie şi a selectat 155 de finalişti din 52 de ţări.
Întreaga ediţie 2019 a atras în jur de 880.000 de candidaţi unici din 123 de ţări. MOSWC este cea mai complexă competiţie mondială, organizată de Certiport, Inc. şi susţinută de Microsoft, în cadrul căreia sunt testate competenţele de utilizare ale produselor Microsoft Office Word, Excel şi PowerPoint ale elevilor şi studenţilor din întreaga lume. În cadrul acestui campionat criteriile de performanţă sunt date de mai mulţi factori: certificarea, competenţa avansată şi viteza de rezolvare a provocărilor pe aplicaţia desktop preferată de candidat.
Premiile câştigate sunt în bani (7.000 USD, medalia de aur; 1500 USD, medalia de bronz) şi obiecte (Laptop Surface 2, pentru medalia de aur şi tabletă Surface pentru medalia de bronz). Ediţia din 2020 va fi în Anaheim, California.
Campioană în toţi anii de liceu
Numele Mihaelei Florea este sinonim cu performanţa, având un palmares impresionant. Încă din gimnaziu aceasta participă la olimpiadele şcolare, fiind prezentă de trei ori la Olimpiada Naţionale de Tehnologie. Apoi, în liceu, tânăra a reprezentat Brăila de patru ori la Olimpiada Naţională de Tehnologia Informaţiei (OTI), câştigând premii la fiecare ediţie: clasa a XI-a - premiul I, clasa a X-a - premiul II, clasa a XI-a - premiul I şi clasa a XII-a - premiul I, fiind prima elevă din Brăila care a reuşit această performanţă.
Secretul reuşitelor Mihaelei este unul simplu: pasiunea, aşa cum ne-a mărturisit prof. Paul Pruş, cel care a îndrumat-o şi a încurajat-o în toţi aceşti ani.
“Am aflat de la părinţii ei că mereu când a învăţat la informatică a fost ca o relaxare. Partea aceasta de Office o relaxa între două alte discipline sau pregătirea pentru bacalaureat. Şi ce am mai observat eu este că a inspirat foarte mulţi copii. Anul acesta am participat cu şapte copii din judeţul Brăila la concursul acesta şi am ajuns cu cinci dintre ei la etapa naţională, iar Mihaela până la internaţională unde a câştigat locul I la secţiunea Excel. Mihaela este un elev care a învăţat la toate disciplinele şi şi-a dezvoltat şi pasiunea foarte mult, muncind foarte mult. Pe viitor o văd tot la nivel înalt. Ea deja s-a certificat la Microsoft, mai are două certificări la Photoshop şi ajunge la un număr de vreo 14 certificări primite. Dar cheia este pasiunea. A fost o pasiune şi a făcut cu plăcere toată treaba asta”, ne-a declarat prof. Paul Pruş.
Trebuie punctat că Mihaela a avut un rezultat excepţional şi la examenul de bacalaureat, unde a obţinut media 9.80, la proba de limba română primind nota 10.
Din toamnă, Mihaela va pleca să studieze în Marea Britanie. Ea a fost “dorită” de cinci universităţi şi a ales Universitatea din Southampton.
Însă chiar dacă va pleca din România, Mihaela vrea să ofere toate resursele pe care le-a adunat de-a lungul anilor elevilor care vor să participe la Olimpiada Naţională de Tehnologia Informaţiei.
Felicitări, Mihaela! Felicitări, prof. Paul Pruş!